„Forza Steaua!”
Cu ore bune înainte de începerea meciului, suporterii ambelor
echipe au putut fi văzuți în preajma arenei „Anfield”, acolo unde
comercianții își instalaseră tarabele cu fulare și tot felul de
accesorii în culorile clubului din Liverpool.
Românii erau și ei destui și erau ușor de recunoscut după însemnele
Stelei. Câțiva suporteri nu au mai avut răbdare și au mers la
hotelul în care erau cazați elevii lui Ilie Dumitrescu, asaltându-i
pentru poze și autografe chiar și când aceștia ieșeau de la ședința
tehnică. Deși se știa că nu va juca, Bănel era cel mai
solicitat.
„Faceți, mă,cu
mâna!”
Steliștii au ajuns cu două ore mai devreme la stadion, în aplauzele
fanilor români. „Haideți, măi, băieți, faceți și voi cu mâna, că
pentru voi am venit aici!”, strigau unii dintre suporterii români,
cărora li să părea că steliștii intră pe stadion cu capetele
plecate, precum mielușeii la tăiere. În schimb, atmoÂsÂfera s-a
încins atunci când autocarul celor de la Liverpool și-a făcut
apariția, cu aproximativ o oră și jumătate înainte de meci.
„Cormoranii” erau aplaudați și fiecare nume era scandat atunci când
jucătorul respectiv cobora din autocar. Peste 1.000 de români au
încurajat Steaua la Liverpool, acoperind de multe ori gazdele. Cu
excepția intonării „You’ll Never Walk Alone”.
Jucătorii de la Liverpool
au ieșit pe teren pe melodia „Seek and Destroy”, a celor de la
Metallica
30 de lire a plătit pe bilet fiecare
suporter român
750 de euro a plătit fiecare fan al Stelei
care a venit din România pentru a fi prezent pe
„Anfield”
Tănase a intrat în
istorie
Căpitanul Stelei a reușit aseară, în minutul 14, ceea ce nu a
reușit nicio echipă românească în ultimii 50 de ani: să marcheze
împotriva lui Liverpool, chiar la ea acasă! În ciuda faptului că
multă lume îl vedea pe Bogdan Stancu în rolul celui care poate
scrie recorduri, „Motanul” s-a aflat în postura omului cu pasa
decisivă. De fapt, pentru a da gol pe „Anfield”, Steaua nu a avut
nevoie decât de două pase: Geraldo către Stancu, Stancu la Tănase,
care a recurs la o scăriță pentru 1-1!
Egal bun pentru
Steaua
Cu Neșu integralist, Utrecht a scos aseară un scor alb la Napoli,
în celălalt meci al Grupei K. A fost, de altfel, singurul meci
încheiat fără gol marcat din prima fază a grupelor Ligii Europa!
Plecată ca favorită, gruparea lui Mazzarri s-a chinuit cu
olandezii, într-o partidă marcată de multe erori de ambele părți.
Abia în ultimul sfert de oră gazdele au pus presiune pe poarta lui
Vorm, odată cu intrările lui Hamsik și Lucarelli, dar Neșu&Co
au obținut la final un punct mare pe „San Paolo”.
Liverpool ar fi pus ochii pe Traore de
la CFR Cluj
Conform presei din Anglia, managerul lui Liverpool, Roy Hodgson, ia
în calcul un transfer al ivorianului Lacina Traore de la CFR Cluj.
Ieri, în direct la Sport.ro, președintele campioanei României,
Iuliu Mureșan, a lăsat să se înțeleagă că nu e străin de interesul
„cormoranilor”. „Cunosc faptul că au fost la Cluj mai mulți
scouteri, care probabil erau și de la Liverpool. Oricum, Traore
este urmărit și de alte patru mari formații, asta vă spun sigur”, a
precizat oficialul CFR-ului.