Fost jucător la Arnhem, Nanu n-o vede pe Vitesse favorită în disputa cu Petrolul

În 2002, în Cupa UEFA, Vitesse Arnhem elimina Rapid București. După 0-0 în Olanda, batavii s-au impus cu 1-0 în Giulești. Fundașul Ștefan Nanu nu a putut juca în acea dublă, având ruptură de ligamente. „Am făcut deplasarea la București, dar nu am putut juca. Țin minte că am fost bine primit de fani. Rapidul pentru mine a însemnat totul. M-a făcut campion, am jucat în cupele europene și am ajuns la echipa națională. Acum trece printr-o perioadă mai dificilă, dar sper să cucerească în nou titlul în câțiva ani„, a spus Nanu.

Vitesse revine iar în România, pentru a juca împotriva Petrolului, dar Nanu crede că lotul actual al fostei sale echipe e inferior celui din urmă cu un deceniu. „Cred că va fi un meci echilibrat, între două echipe apropiate din punct de vedere valoric.  Vitesse a pierdut în această vară doi jucători importanți, iar lotul actual e inferior celui din 2002. Atunci aveam mulți internaționali în lot, aveam sârbi, belgieni, pe Bob Peeters, care a și marcat golul calificării, ghanezi și olandezi care făceau parte din echipele lor naționale. M-a sunat ieri și un ziarist din Olanda și i-am spus același lucru. Oricum, voi fi prezent mâine la meci și, pentru binele fotbalului românesc, pentru coeficientul țării noastre, vreau să se califice Petrolul, deși Vitesse ocupă un loc special în inima mea„, a precizat Nanu.

Sâmbătă are amical cu Știința

 În prezent, Ștefan Nanu ocupă  funcția de antrenor principal la Minerul Motru, cu care a promovat vara aceasta în eșalonul secund. Echipa sa va disputa sâmbătă cel mai important amical al verii, urmând să întâlnească, de la ora 19, pe „Municipalul” severinean, FC Universitatea Craiova. „Întâlnim o echipă bună, dar și cea mai iubită din Oltenia și nu numai. Noi suntem nou-promovați, Universitatea e și ea oarecum o echipă nouă, fiindcă acum a fost reînființată, după problemele din ultimii doi ani. Spre deosebire de Motru, ei au ca obiectiv promovarea, așa că pentru noi e un meci în care putem vedea nivelul la care ne aflăm. Meciul se joacă pe unul dintre cele mai frumoase stadioane din România și sper să vină cât mai mulți spectatori. Joia viitoare vom juca iar cu Universitatea, dar la Motru, după care, am înțeles, că echipa lui Nicolo Napoli pleacă în cantonament în Austria„, a dezvăluit Nanu.

Pițurcă nu l-a dorit la Știința

Deși e dojlean, născut la Filiași, Ștefan Nanu n-a jucat pentru Universitatea Craiova. „Eu eram la Electroputere și trebuia să vin la Știința în 1994, dar domnul Victor Pițurcă, care era pe atunci antrenorul echipei, nu m-a dorit și astfel am ajuns la Farul Constanța. După doi ani am fost luat de nea Mircea Lucescu la Rapid, cu care am câștigat ulterior campionatul, apoi am plecat în Olanda la Vitesse Arnhem. În 2003, am revenit în țară, la Steaua, apoi am mai jucat la Galați, deși, oltean fiind, speram să evoluez și pentru Universitatea. Dacă nu s-a putut ca jucător, poate voi veni într-o zi ca antrenor„, a precizat Nanu.

 

Publicat: 31 07. 2013, 12:48
Actualizat: 31 07. 2013, 12:49