Campionii Europei au preferat să evite contactul cu fanii la aterizare, drumul de la aeroport până la hotel făcându-se sub stricta supraveghere a Poliției și Jandarmeriei
Atmosfera din jurul aeroportului Henri Coandă semăna cu cea care anunță venirea unui important lider de stat. Poliția și Jandarmeria au împânzit locul, iar în fiecare intersecție, pe traseul Otopeni-Hotel Marriott, patrulele polițiștilor de circulație asigurau fluiditatea traficului. Girofaruri, sirene și multă agitație. La „sosiri”, jurnaliștii se împingeau cu microfoanele și camerele de luat vederi pentru un cadru mai bun, iar fanii așteptau pregătiți cu pastă în pix și foile albe pentru autografe. Anticipând agitația, cei care s-au ocupat de sosirea londonezilor au obținut acordul ca jucătorii lui Chelsea să iasă din aeroport prin salonul oficial, făcând astfel primul dribling în România.
Dacă în rândul organizatorilor a fost agitație, în autocar crisparea se arăta pe fețele elevilor lui Rafa Benitez. Unii ar spune că această stare se datorează chiar spaniolului care stă pe banca tehnică. Astfel se poate explica și ultima indisponibilitate din lotul londonezilor. John Terry a acuzat dureri la genunchi și are șanse mici să joace titular în meciul din această seară. În afară de căpitanul echipei, Benitez i-a lăsat acasă și pe Ramires și Moses pentru a-i odihni în vederea meciului de duminică, pe care „The Blues” îl vor juca împotriva lui Manchester United, în FA Cup.
Englezii se uitau pe ascuns la Antonia Și atunci când capacul sub presiune stătea să sară, jucătorii britanici au avut parte de o surpriză în momentul în care s-au cazat la hotel. Băieții de la Alarma Pro FM, Gicu și Nicolai, au profitat de recentul scandal privind carnea de cal din Anglia și le-au transmis fotbaliștilor un mesaj simpatic: „Your kingdom for our horse” (n.r – Regatul vostru pentru calul nostru), o adaptare originală a celebrei replici, „A horse, a horse, my kingdom for a horse”, din opera lui William Shakespeare, „Richard al III-lea”. Cântăreața Antonia i-a însoțit și ea pe colegii de la ProFM și a atras privirile jucătorilor lui Chelsea.
Dailymail angajează pe pile Dacă noi le-am arătat britanicilor că le cunoaștem literatura, ei nu s-au sinchisit să caute date despre locul în care joacă Chelsea. Astfel, jurnaliștii de la Dailymail au rămas din nou corigenți la geografie și au confundat România cu o țară vecină. „Pentru lotul deplasat de Rafa Benitez în Bulgaria…”, a apărut într-un material scris de jurnaliștii britanici. În plus, nici cunoștințele lor despre fotbal nu sunt cele mai bune, pentru colegii din Anglia, Steaua este campioana României chiar dacă sezonul trecut a terminat doar pe locul 3!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER