FOTO Motherwell a aterizat! **”Sper ca Steaua să nu tranșeze** calificarea încă din meciul tur”

Antrenorul celor de la Motherwell, Jim Gannon, a sosit împreună cu elevii săi la București, pentru duelul cu Steaua din turul trei preliminar al Europa League. Tehnicianul a precizat de la bun început că respectă Steaua și că nu există nicio șansă de a repeta scorul de 8-1, reușit contra celor de la Flamurtari în turul anterior. De asemenea, Gannon a precizat că nu știe niciun jucător de la Steaua, deși a recunoscut că își aduce aminte de echipa română de la duelul cu irlandezii de la Shelbourne.

"Îmi aduc aminte de Steaua din meciurile cu Shelbourne, dar nu știu numele niciunui fotbalist.  Sper să mai păstrăm șanse de calificare după meciul tur, să jucăm bine la București.  Nu avem absolut nicio șansă să repetăm scorul de 8-1, niciuna! Suporterii sunt importanți, dar nu mi-e teamă de atmosfera din Ghencea. E greu să faci o comparație între campionatul României și cel al Scoției, e imposibil să dai un verdict clar", a spus antrenorul lui Motherwell la sosirea pe aeroportul din București.

Publicat: 29 07. 2009, 15:47
Actualizat: 29 07. 2009, 16:35