FOTO / Plecarea Stelei la Liverpool!** Becali: „Sunt sfinți Beatles? Mai bine mă duc la un călugăr decât la muzeul lor!”
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, alături de fiica mijlocie
Alexandra și de soția sa Luminița, a însoțit lotul echipei Steaua
la Liverpool, unde formația antrenată de Ilie Dumitrescu va întâlni
pe FC Liverpool în primul meci al grupei K a Ligii Europa.
Becali a sosit la aeroport în noul automobil achiziționat, un
Rolls Royce alb, condus de un șofer cu șapcă și mănuși albe.
„Am făcut o aroganță, pe criză, că nu mai are Becali bani.
Și pentru că nu mai are Becali bani, am zis să-mi iau un Rolls
Royce alb, ca să vedem dacă are Becali bani„, a menționat
Becali.
El a precizat că fata lui mijlocie, Alexandra, este o
susținătoare a echipei Steaua. „Târziu mi-a dat seama că
are brățară roș-albastră la mână și n-am ce să-i fac. Nu o mai pot
întoarce. Îi place fotbalul, fără să-mi dau seama a prins
drag„, a spus Becali.
Deși va merge la Liverpool, Becali nu vrea să viziteze Muzeul
Beatles. „Nu mai pot eu de muzeul Beatles. Eu vizitez
muzeul lui Becali, vizitez muzeul lui Beatles? Eu vizitez muzeul
lui Becali din Pipera. Îmi place muzica și Beatles era când eram eu
puști, dar nu mă interesează pe mine să vizitez muzee de oameni, mă
interesează să vizitez muzee de Dumnezeu, adică biserici,
catedrale, mânăstări. Sunt sfinți Beatles? Mai bine mă duc la un
călugăr, ce să văd acolo, nebunie?„, s-a întrebat el,
citat de MEDIAFAX.
Finanțatorul stelist a explicat că a ales să-și aducă și familia
cu el la meciul cu Liverpool pentru că nu are emoții. „N-am
emoții pentru meci. Dacă aveam emoții, mai îmi luam fata, nevasta?
Când am emoții mă duc singur, mai înjur. Mă duc ca la spectacol, ce
e, e. Ne bat, asta e. Îi batem, vine de la Dumnezeu”, a
menționat Becali.
Becali a pronosticat, atunci când intra în aeroport, că Steaua
va câștiga cu scorul de 2-1 meciul cu FC Liverpool. Lotul echipei
Steaua, din care au făcut parte și cei doi fotbaliști achiziționați
de la Unirea Urziceni care au drept de joc pentru Liga Europa,
Iulian Apostol și Ricardo, s-a îmbarcat, miercuri dimineață, în
avionul care transportă delegația „roș-albastră” la Liverpool.
Delegația stelistă a fost însoțită la Liverpool de președintele
FC Steaua, Helmuth Duckadam, președintele CA al clubului, Valeriu
Argăseală, dar și de Teia Sponte, Viorel Hrebenciuc și fiul
acestuia.
Partida FC Liverpool – Steaua București, din prima etapă a
Grupei K a Ligii Europa, va avea loc joi, 16 septembrie, de la ora
22.05, și va fi transmisă de Pro TV.