Gabriel Debeljuh a ieșit cu o comoție cerebrală de pe teren, după meciul CFR – Young Boys din Europa League! Nu-și mai aduce aminte că se află în Elveția
Deplasarea jucătorilor de la CFR în Elveția, pentru meciul cu Young Boys Berna, a fost un adevărat coșmar. Pe lângă modul incredibil în care arbitrul a gestionat finalul partidei și calificarea pierdută, atacantul Gabriel Debeljuh a ieșit de pe teren, la final, cu o comoție cerebrală.
Jucătorul a fost lovit cu genunchiul în cap de un adversar la finalul meciului și a fost foarte afectat, astfel încât nu-și mai aduce aminte nimic din meci și nici măcar nu este conștient că se află în Elveția, conform Fanatik. În momentul în care a fost întrebat cine este antrenorul echipei la care joacă, el a răspuns că Dan Petrescu, nu Edi Iordănescu.
Gabriel Debeljuh a ieșit cu o comoție de pe teren, după meciul CFR – Young Boys din Europa League
Tehnicianul clujenilor a confirmat starea atacantului, însă nu a oferit foarte multe detalii.
„Debeljuh are comoție. Nu-și aduce aminte nimic. Nu știe unde e”, a spus Edi Iordănescu conform sursei citate.
Croatul a început meciul ca rezervă și a intrat pe teren în minutul 74. Zece minute mai târziu a reușit să înscrie și să le dea speranță colegilor săi că vor prinde „Primăvara Europeană”. Totul s-a sfărâmat, însă, după ce antrenorul francez Benoit Bastien a acordat ușor un penalti pentru elvețieni în minutul 93, moment în care s-a dezlănțuit haosul.
Portarul Cristi Bălgrădean a văzut cartonașul roșu, pentru „proteste”, iar câteva minute mai târziu a fost eliminat și Nasme, de la Young Boys, cel care a transformat lovitura de pedeapsă acordată cu o foarte mare ușurință de către arbitrul francez, totul după o intrare tare la Burcă.
Elvețienii s-au impus după un gol pe contraatac marcat de Gaudino. Până la final, Damjan Djokovic a văzut și el cartonașul roșu pentru proteste la adresa arbitrului, căruia i-a reproșat penaltiul ușor acordat care a schimbat soarta calificării.
În urma meciului, Young Boys ajunge în „Primăvara Europeană”, iar după meci, președintele clubului elvețian a mers la delegația ardelenilor pentru a le transmite că penalti-ul a fost ușor acordat și că regretă cele întâmplate.