Găman, pe bancă și la meciul cu Haifa! De ce nu a mai plecat fundașul la Rennes
Valerică Găman a fost din nou rezervă la Astra, în partida pe care giurgiuvenii au jucat-o împotriva lui Maccabi Haifa, în prima manșă a play-off-ului pentru grupele Europa League.
Fundașul de națională nici nu ar mai fi trebuit să facă deplasarea în Israel alături de lotul pregătit de Daniel Isăilă, după ce oficialii formației franceze Rennes obținuseră acordul omologilor români pentru transferul jucătorului de 24 de ani. Dar, din câte se pare, gruparea din Ligue 1 a cerut amânarea mutării, din motive ce nu se cunosc deocamdată.
În cazul în care s-ar realiza această mutare, Astra ar urma să încaseze în schimbul lui Găman aproximativ 1,4 milioane de euro. O parte din această sumă va fi investită pentru aducerea altor jucători la Giurgiu, după cum a precizat chiar președintele formației de la Dunăre, Dinu Gheorghe.