Gardoș, despre meciul cu Copenhaga:** „Dacă obțineam un rezultat bun cu Stuttgart, acum mergeam în vacanță!”
Steaua va juca o adevărată finală joi seara cu FC Copenhaga. Elevii lui Laurențiu Reghecampf se pot califica și cu o înfrângere, în funcție de rezultatul celuilalt meci din grupă.
Fundașul Florin Gardoș crede că cele 10 puncte ar fi trebuit să fie suficiente pentru ca Steaua să obțină calificarea în primăvară.
„Clar e o presiune mai mare, pentru că, dacă obțineam un rezultat bun cu Stuttgart, acum mergeam în vacanță. Cu 10 puncte trebuia să fim calificați, dar toate echipele au jucat bine, ne-am încurcat reciproc și am ajuns să jucăm calificarea la ei”, a spus Florin Gardoș pentru Dolce Sport.
„Și cu Napoli am jucat, la fel și cu Larnaca. Sperăm să nu se repete ce a fost acolo”, l-a completat Latovlevici.