FCSB a pus în vânzare biletele individuale pentru meciul cu RFS, din etapa inaugurală din Europa League.
Campioana României va debuta în faza principală din Europa League contra celor de la RFS, joi, pe 26 septembrie, de la ora 22:00. Oficialii „roș-albaștrilor” au scos la vânzare tichetele pentru confruntarea cu gruparea letonă, iar cel mai ieftin bilet costă 25 de lei.
FCSB a scos la vânzare biletele pentru confruntarea cu RFS din Europa League
Campioana României s-a calificat în faza principală din Europa League după ce a trecut de LASK Linz în play-off-ul competiției, scor 2-1 la general, iar joi va juca primul meci sub noul format. Gigi Becali a ales să vândă biletele sub formă de pachete, iar o mare parte din ele au fost vândute. Anunțul în privința celorlalte tichete rămase pentru confruntarea cu RFS a fost făcut astăzi, 24 septembrie, iar cel mai ieftin bilet costă 25 de lei, în zona inelului 3, în peluză, iar pentru a achiziționa cel mai scump bilet, la categoria VIP 1, va trebui să scoatem din buzunare 250 de lei.
„FCSB anunță că biletele pentru partida cu Futbola klubs RFS, campioana Letoniei și liderul la zi al clasamentului, care se va disputa joi, începând cu ora 22:00, vor fi disponibile la casele de bilete de la National Arena în zilele de miercuri și joi.
Casele de bilete de pe Bulevardul Basarabia vor fi deschise miercuri în intervalul orar 12:00-19:00.
În ziua meciului, casele de bilete de pe Bulevardul Basarabia și Strada Maior Ion Coravu vor fi deschise începând cu ora 12:00.
În paralel, biletele pentru meciul cu RFS, precum și pachetele pentru toate partidele, vor putea fi achiziționate online, pe platforma de ticketing a clubului, până joi seara, la 20:00. Link în comentarii!
Prețurile biletelor sunt următoarele:
PELUZE – INEL 3 – 25 LEI
PELUZE – INEL 2 – 30 LEI
PELUZE – INEL 1 – 40 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 3 – 50 LEI
TRIBUNA 1 – INEL 3 – 50 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 2 – 60 LEI
TRIBUNA 1 – INEL 2 – 60 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 1 – 70 LEI
VIP 3 – 150 LEI
VIP 2 – 200 LEI
VIP 1 – 250 LEI
Facem următoarele precizări cu privire la accesul copiilor și persoanelor cu dizabilități pe National Arena:
1. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, cu condiția să fie însoțiți de un adult. În situația în care un adult este însoțit de doi copii cu vârsta de până la 7 ani, acesta trebuie să achiziționeze un al doilea bilet.
2. Persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora pot ridica biletele speciale de la casele de bilete ale stadionului în zilele de miercuri șijoi. Pentru a primi biletele, acestea trebuie să prezinte copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului.
Atenție! Persoanele cu dizabilități sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate inclusiv la accesul în incinta stadionului.
Vă așteptăm alături de noi!”, este comunicatul postat de FCSB pe rețelele sociale.
Gigi Becali poate obține un profit uriaș pe urma meciurilor din Europa League
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult