Gaz Metan, cea mai „căutată” echipă din Europa!** Ce record inedit dețin medieșenii
Din 151 de formații care sunt sigure de prezența în Europa
League, doar nouă participă în premieră în cupele europene. Numai
că, pe lângă prezența în această ultimă categorie, Gaz Metan mai
deține un record inedit: e, alături de FC Gagra și FC Neath, echipa
care are doar un component care a mai evoluat în cupele
europene!
Harta Europei fotbalistice a primit imediat și Mediașul, după ce
Poli a fost exclusă. Gaz Metan intră în rândul celor mai importante
cluburi de pe continent, dar multe echipe speră să-i iasă în cale
formației lui Pustai în tururile preliminare. Asta dacă se ghidează
doar după experiența medieșenilor în Europa. Din tot lotul lui
Pustai, doar Florin Bratu știe cu ce se mănâncă meciurile din
cupele europene: are patru în preliminariile CL și unul în
preliminariile EL, cu Rapid și cu Dinamo. Pentru ceilalți
medieșeni, cupele europene au fost până acum o himeră.
Se dă sau
nu prima de Europa?
La debutul sezonului, șefii de la Mediaș au stabilit și un bonus în
eventualitatea în care echipa ar ajunge în Europa League. Astfel,
s-a hotărât ca fiecare dintre titularii lui Cristi Pustai să
primească câte 8.000 de euro dacă obiectivul era îndeplinit. În
acest moment, acesta a fost atins, așa că jucătorii au început deja
să dea telefoane la club pentru a vedea dacă oficialii au de gând
să-i premieze! „Vorbim după ce se stabilește exact situația
Timișoarei”, au parat șefii de la Gaz Metan.
La acest capitol, al experienței, Gazul stă mai slab chiar și decât
echipe necunoscute, precum Lusitanos (Andorra), Ulisses (Armenia)
sau Kaerjeng (Luxemburg). Pe picior de egalitate cu medieșenii se
află doar FC Gagra (Georgia) și FC Neath (Țara Galilor)