Steaua va juca primul meci din dubla cu Ekranas pe LFF Stadium, fostul Vetra Stadium
Situat la nici jumătate de kilometru de centrul orașului Vilnius, LFF Stadium oferă o suprafață de joc inedită, cel puțin pentru echipele de fotbal din țara noastră. Deși are dimensiuni omologate de UEFA, suprafața de joc nu este acoperită cu gazon natural, ci cu unul sintetic. Cu o capacitate a tribunelor de 5500 de locuri, micuțul stadion suferă din punct de vedere estetic din cauza zecilor de utilaje cu ajutorul cărora, în aceste zile, se lucrează la modernizarea anexelor. „Vorbiți cu Dimitri, el e administrator aici!”, ne transmit muncitorii (care știu engleză!) atunci când întrebăm dacă putem intra să fotografiem. Dimitri a fost de negăsit, dar am aflat de la altă persoană că se vânduseră vreo 500 de bilete, prețurile fiind foarte mici: 4 euro la peluză și 8 euro la tribuna I și a II-a.
„La ora meciului va arăta bine” Am reușit să vedem de aproape că la VIP nu există scaune, la masa presei este doar o… masă, iar vestiarul oaspeților arată precum cele din majoritatea liceelor din România. „Aici am jucat și cu Anderlecht, nu este o problemă faptul că este încă în proces de renovare. Stadionul se va prezenta în condiții civilizate la ora meciului cu Steaua”, ne liniștește ofițerul de presă al lui Ekranas. Asta după ce ne-a stricat „modjo-ul” explicându-ne, rușinat, că a primit o foaie de la Steaua în care i se cerea să nu permită accesul ProSport la antrenamentul oficial al bucureștenilor. Se pare că Reghe și al său manager au adoptat și adaptat începutul imnului Rapidului într-un „ne credem peste tot acasă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER