Geraldo: „Toate jocurile vor fi finale pentru noi!** Nu mi-e frică de Napoli”
Becali nu și-a luat gândul de la titlu, iar steliștii spun că îi
așteaptă numai finale până la finalul sezonului. Roș-albaștrii merg
la Napoli pentru a obține cel puțin un egal și calificarea în
primăvara europeană. Geraldo a declarat la „Ora de ProSport” că se
așteaptă la un meci infernal pe San Paolo, dar că nu se teme de
Cavani și ai lui.
„Știm că va fi greu, dar noi vom merge acolo să câștigăm meciul.
Știm că ne ajunge un egal, dar mergem acolo să câștigăm, ăsta e
primul nostru gând”, a spus Geraldo Alves, prezent alături
de Florin Gardoș la „Ora de Prosport”, desfășurată la Colegiul
Național Sf. Sava.
„Nu mi-e
frică de Napoli”
„Suntem pregătiți pentru acest joc. Toate meciurile care vor urma
sunt finale pentru noi. Și acesta este o altă finală. Este un meci
eliminatoriu practic. Vom merge acolo să aducem calificarea. Nu
mi-e frică de adversari, le respect ofensiva, care e foarte
puternică, nu degeaba sunt în fruntea clasamentului în Italia, dar
doar îi respectăm, nu ne este teamă”, a mai spus el.
„Pentru Steaua e mai bine ca s-a intrerupt
campionatul”
„Cred că e mai bine că nu jucăm etapa asta, avem timp mai mult să
ne pregătim”, a precizat Geraldo Alves.
Steaua întâlnește, la 15 decembrie, în deplasare, formația Napoli,
în ultimul meci al grupei K din Liga Europa. Steaua are nevoie de
cel puțin un egal în partida cu Napoli pentru a reuși calificarea
în 16-imile Ligii Europa.