Gheorghe Mustață a explicat cum au ajuns 9 suporteri FCSB să fie arestați de greci, înainte de meciul cu PAOK: „În România mai porți în mașină o telescopică, o bâtă de baseball”
This browser does not support the video element.
Gheorghe Mustață a venit cu o primă reacție după ce 9 fani FCSB au ajuns să fie arestați înainte de meciul cu PAOK din Europa League.
Liderul Peluzei Nord nu a stat prea mult pe gânduri și a tras o concluzie clară.
Gheorghe Mustață a explicat cum au ajuns 9 suporteri FCSB să fie arestați de greci, înainte de meciul cu PAOK: „În România mai porți în mașină o telescopică, o bâtă de baseball”
Nouă fani FCSB au fost arestați înaintea meciului cu PAOK Salonic. Aceștia au fost reținuți imediat cum au trecut frontiera în Grecia după ce asupra lor a fost găsit un cuțit și un baston de poliție.
Totul s-a întâmplat în apropiere de localitatea Serres. Suporterii români au fost arestați și conduși la Direcția de Poliție. Gheorghe Mustață nu-i condamnă pe acei fani și spune că în România e ceva complet normal.
Liderul Peluzei Nord crede că în București aproape toți șoferii poartă cu ei în mașină câte un telescopic sau câte o bâtă de baseball.
„Da, și acum am avut control la vamă. Aici sunt niște restricții, am înțeles că în urmă cu 2 luni s-a întâmplat o chestie între suporteri și forțele de ordine.
Am înțeles că 2 persoane au decedat și de atunci restricționează foarte puternic când este vorba de suporteri. Ceea ce am pățit și noi acum la vamă. Ceea ce au pățit și băieții de ieri, nu s-a știut. Într-adevăr, în mașină fiecare…
Cum e la noi în România, mai porți câte un telescopic, mai ai o bâtă de baseball, sunt lucruri care nu numai la noi se întâmplă asta.
În orice mașină din București dacă te uiți există așa ceva. Da, mâine la ora 11 o să le dea drumul”, a declarat Gheorghe Mustață înainte de meciul cu PAOK.
Important este ca echipa noastră să joace bine astăzi și să scoată măcar un rezultat de egalitate, e foarte bine să scoți un rezultat de egalitate la PAOK. O echipă foarte bine pregătită. Eu de obicei țin cu PAOK din Grecia, dar astăzi n-am cum. Sunt stelist”, a mai spus liderul Peluzei Nord.