Gică Craioveanu (52 de ani) a avut o reacție dură la adresa lui Harry Maguire (27), fundașul central al echipei Manchester United.
Manchester United s-a calificat în semifinalele Europa League, după ce a învins-o pe FC Copenhaga, cu scorul de 1-0. După scorul de 0-0 înregistrat în cele 90 de minute regulamentare, unicul gol al partidei a fost marcat de către Bruno Fernandes, din penalty, în minutul 95.
Englezii l-au transferat pe Harry Maguire în august 2019, de la Leicester, în schimbul sumei de 87 de milioane de euro, bătând astfel recordul lui Virgil Van Dijk, în schimbul căruia Liverpool a plătit către Southampton în jur de 85 de milioane de euro. Fundașul central al „diavolilor roșii” nu e deloc pe gustul fostului atacant al echipei naționale de fotbal a României.
„Cel mai bun fundaș central din istoria Angliei, Maguire. Când mă uit că e căpitanul echipei din Manchester îmi vine să plâng. Doamne Maica Domnului, Maguire căpitanul lui Manchester…”, a spus Gică Craioveanu, la Digi Sport.
În semifinalele Europa League, Manchester United va întâlni câștigătoarea meciului dintre Wolves și Sevilla, programat marți, 11 august, de la ora 22:00.
Manchester United a ajuns pentru a doua oară în ultimii patru ani în semifinalele Europa League, în sezonul 2016-2017 reușind să câștige trofeul, sub comanda lui Jose Mourinho.
Echipele de start în Manchester United – FC Copenhaga 1-0:
Manchester United: Romero – Wan Bissaka, Bailly, Maguire, Williams – Fred – Greenwood, Bruno Fernandez, Pogba, Rashford – Martial
Copenhaga: Johnsson – Varela, Nelsson, Bjelland, Boilesen – Pep Biel, Stage, Zeca – Daramy, Wind, Falk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER