Finanțatorul roș-albaștrilor a promis că-l va ajuta pe băiețelul de 7 ani, pe care tatăl său l-a numit chiar Becali, în cinstea patronului stelist
Gigi Becali nu a rămas insensibil la drama familiei de rromi din satul ieșean Zmeu, prezentată ieri de ProSport. Petru Bârlădeanu (33 de ani), un mare stelist și admirator al lui Gigi Becali, a fost ucis pe 26 mai 2009 de mafioți în stația de metrou Cumana din Napoli, iar soția sa se roagă acum ca Steaua să-i răzbune soțul.
Apelul lansat de Mirela Bârlădeanu (29 de ani) și fiul ei, Becali, l-a impresionat pe finanțatorul roș-albaștrilor. „Mă rog în fiecare seară la Dumnezeu ca Steaua să-mi răzbune soțul ucis de mafioți. Știu că, dacă echipa lor de fotbal pierde, atunci suferă toți napoletanii, inclusiv mafioții”, a declarat văduva lui Petru Bârlădeanu în ProSport.
După incidentul din 2009, femeia și băiatul ei au fost obligați să fugă din Italia, amenințați telefonic de mafioți. „Mi-au spus că, dacă nu plec, voi avea soarta lui Petru”, a mărturisit Mirela. De atunci, familia ei trăiește într-o casă sărăcăcioasă din satul ieșean Zmeu, fără bani, fără condiții și nici măcar cu speranțe.
Gigi Becali a citit povestea lor în ProSport și n-a ezitat: „O să ajut copilul! Vreau ca povestea lui să îi motiveze pe jucătorii mei. Acum, Steaua va juca la Napoli și pentru Becali, dar de data asta nu pentru mine”, a declarat finanțatorul roș-albaștrilor.
Uite casa, nu e casa Mirela Bârlădeanu a mai declarat în ProSport că mulți i-au promis ajutor, dar au uitat ulterior de ea. Printre cei nominalizați se aflau și cei de la McDonald’s. „Au venit la mine, mi-au promis că-mi fac casă, dar n-au mai dat niciun semn de viață, deși făcuseră și schițele”, a spus văduva. Bogdan Pintilie, constructorul celor de la McDonald’s, are o variantă proprie: „Ne-am oferit să facem casa, însă ea a refuzat terenul pus la dispoziție de directorul McDonald’s Iași, Marius Aur. Văduva a spus clar că vrea casa doar pe terenul unde se află locuința ei acum, dar nu avea acte pe el. Or, noi nu puteam să facem lucrul acesta. Casa costa între 25.000-30.000 de euro”. Mirela Bârlădeanu parează: „Pe atunci nu aveam acte, dar le-am rezolvat după aceea. Chiar le-am făcut copii după documente. Terenul oferit de ei era la marginea satului, pe gunoi, fără curent”.
Vom sta cu ochii la televizor și cu pumnii strânși pentru Steaua Mirela Bârlădeanu, văduva lui Petru Bârlădeanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER