Gigi Becali a anunțat deja câți bani face din bilete la meciul FCSB – Manchester United. Prețurile vor exploda la estimările patronului
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, se așteaptă să dea lovitura pe plan financiar cu meciul echipei sale împotriva lui Manchester United, la București.
Patronul „roș-albaștrilor” a anunțat deja câți bani va face din vânzarea de bilete la meciul-spectacol de la București, FCSB – Manchester United.
Gigi Becali a anunțat câți bani va face din vânzarea de bilete pentru meciul dintre FCSB și Manchester United
Gigi Becali a vorbit astăzi, înainte de tragerea la sorți pentru grupa Europa League, despre echipele cu care și-ar dori să joace echipa sa, ba chiar a nimerit două formații care au ieșit la tragerea la sorți.
„Vreau PAOK, pentru că dacă este PAOK mă duc și eu la Sfântul Dimitrie, dar trebuie să jucăm acolo. Și vreau Manchester United, la București, ca să iau un milion și jumătate din bilete. Și care nu mai este așa sperietoare”, a spus Gigi Becali, înainte de tragerea la sorți.
De asemenea, patronul FCSB a mai spus că va merge pe stadion la partida cu Manchester United și că va „sta ca la teatru” în tribune.
„Da, mă duc la stadion. Merg. E Manchester. Pentru că nu mai am nicio emoție, stau ca la teatru.
Ce, ai pretenție? Dacă vrea Domnul să-i batem, îi batem. Nu? Ce pretenții? Adică, oamenii care vin, vin la spectacol.
Dar poți să o și bați, cum am învins Chelsea la București”, a mai spus finanțatorul „roș-albaștrilor”.
Cu cine va juca FCSB în grupa Europa League
FCSB și-a aflat în cursul zilei de vineri adversarii din grupa competiției Europa League.
După meciul de joi seară de pe Stadionul Ghencea din București, FCSB s-a calificat, după șase ani de pauză, în faza grupelor Europa League. Partida cu austriecii de la LASK Linz s-a încheiat 1–0 în favoarea campioanei României, scor general 2-1.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Darius Olaru, în minutul de prelungire 90+3.
Fiecare echipă va fi extrasă dintr-o urnă, iar un calculator decide meciurile pe care formația le va juca. Toate cele 36 de echipe participante în competiție nu vor mai fi distribuite în grupe, ci vor face parte dintr-un clasament general. Primele opt echipe cu cel mai mare număr de puncte vor trece direct în optimi.
Conform tragerii la sorți, FCSB va juca cu Glasgow Rangers (Scoția), Manchester United (Anglia), PAOK Salonic (Grecia), Olympiacos (Grecia), Qarabag (Azerbaidjan), Midtjylland (Danemarca), Hoffenheim (Germania) și RFS (Letonia).