Gigi Becali, al 12-lea jucător al lui Rangers! Când fotbalul îl pedepsește pe „Ferguson”: așa se poate da cu piciorul la o calificare în primăvara europeană. Cronica unui meci pierdut de FCSB încă din România

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB a pierdut meciul cu Rangers încă din România, atunci când Gigi Becali a decis ca Elias Charalambous și Mihai Pintilii să mizeze pe multe rezerve împotriva scoțienilor.

Cu șase puncte acumulate în Europa, FCSB și-a bătut joc de un meci în care putea să ia cel puțin un punct, în cazul în care l-ar fi tratat serios.

Rangers – FCSB 4-0. Gigi Becali, al 12-lea jucător al scoțienilor în Europa League

Fără să fie conștient că prinde o echipă aflată în criză profundă, Gigi Becali a dat cu piciorul la aproape 500.000 de euro, atât cât valorează o victorie în Europa League. În plus de asta, cu șapte puncte, ori nouă puncte, FCSB ar fi fost printre primele echipe din a doua competiție europeană.

Rangers jucase mizerabil în ultima etapă din Scoția, pierduse în fața unei trupe modeste, iar atmosfera nu era deloc bună în vestiarul belgianului Clement. Doar că FCSB a fost „pansamentul” perfect pentru o formație care căuta să refacă și relația cu fanii extem de supărați, care au umplut iar celebrul Ibrox.

Gigi Becali a crezut că poate da lovitura cu Ștefănescu, Pantea ori Edjouma. Asta după ce a avut destulă șansă la Salonic, acolo unde PAOK merita măcar un rezultat de egalitate cu FCSB, la cum a arătat repriza a doua a meciului din Grecia. În cele din urmă, finanțatorul campioanei s-a înșelat amarnic, într-un meci în care l-a umilit pe Vlad Chiricheș. Devenind cât se poate de clar că n-are de gând să mai mizeze pe fundașul care i-a băgat milioane de euro în buzunar.

Deși organizatorii au încălzit atmosfera cu celebra piesă Maria a celor de la Scooter, atât de cunoscută roș-albaștrilor, oaspeții n-au avut motive de sărbătoare. A ieșit un meci pierdut practic de FCSB încă de la vestiare, chiar dacă roș-albaștrii se vor lega probabil de faza din minutul 2, atunci când Miculescu era pregătit să deschidă scorul. Rămâne o decizie bizară a arbitrului, care a recunoscut că a greșit. Din păcate, prea târziu, n-a mai putut fi salvat de VAR.

Zece minute a rezistat FCSB la Glasgow. Lawrence a deschis scorul ca la antrenament, fără ca vreun adversar să încerce să-l blocheze. Apoi, Luis Phelipe putea să egaleze, iar în loc de 1-1 s-a făcut imediat 2-0. Cerny a lămurit practic lucrurile, pentru că era evident că roș-albaștrii n-au cum să întoarcă rezultatul într-o formulă inedită.

Alex Băluță, Tavi Popescu și Risto Radunovic au intrat apoi să-și facă „antrenamentul” pentru derby-ul cu Rapid, considerat mult mai important la „palat”. Chiar și cu oameni de bază în teren, FCSB a fost inexistentă, iar golul al treilea reușit de Cerny a venit natural.

Musi și Tavi Popescu, singurii care pot lua notă de trecere după „examenul” ratat din Scoția

Pe final, a devenit evident că FCSB nu mai speră la nimic, din moment ce pe teren a intrat și belgianul Baeten, care nu mai prinsese vreun minut de mai bine de o lună. Marocanul Igamane a dus scorul la 4-0, iar fanii roș-albaștrilor s-au gândit imediat la celebra dublă cu Silkeborg, de acum doi ani, în care FCSB s-a comportat într-un mod similar.

Norocul este că Rangers n-a mai forțat! Iar de asta putea să profite tânărul Musi, care a fost aproape să reducă din diferență cu un șut excelent. Apoi, Tavi Popescu a fost și el aproape să înscrie. N-a fost să fie, pentru că fotbalul te pedepsește atunci când nu-l respecți. Iar FCSB a părut că a făcut totul să-și bată joc de un meci în care putea să scoată mai mult. Asta și din respect pentru fanii care au venit într-un număr mare în sectorul oaspeților.

Dacă Gigi Becali va da vina pe jucători, greșește amarnic! E un meci pierdut chiar de omul cu banii de la FCSB, care a introdus din primul minut jucători care fac față cu Buzău, Slobozia, ori Poli Iași. Asta dacă prind o zi bună în fața unor formații preocupate de lupta pentru evitarea retrogradării. Ibrox reprezintă altceva, chiar și atunci când întâlnești o echipă cu moralul la pământ. Dar e o formație unde antrenorul este lăsat să-și facă treaba, iar la pauză nu sună vreun telefon pentru vreo schimbare, ori o modificare de sistem.

Gigi, să-ți faci bine „temele”! Vin „balaurii” Hoffenheim, Olympiacos și Manchester United

Sigur, șase puncte după trei meciuri în Europa League nu sună rău. Ba chiar poate peste așteptări! Dacă însă scenariul gândit de Gigi Becali va continua, nu-i exclus ca FCSB să rămână cu cele două victorii din startul competiției. Ce-i greu, de abia acum începe pentru campioana României. Hoffenheim, Olympiacos, ori Manchester United s-ar putea să fie echipe mai grele decât Rangers. Și nici cu danezii nu ne-am simțit prea bine de-a lungul istoriei.

Deocamdată, FCSB este în „cărți” pentru a prinde play-off-ul. Calculele însă relevante se pot face în preajma Crăciunului, atunci când Gigi Becali se va ruga de Sărbători ca roș-albaștrii să fie la final printre cele 24 de echipe din Europa League. Acum, calculele mai importante ale lui Becali se fac pentru alegerile care urmează în curând. Măcar acum antrenorii ar trebui lăsați să-și facă meseria, dacă oricum gândurile lui „Ferguson” sunt în altă parte.

Publicat: 24 10. 2024, 23:59
Actualizat: 25 10. 2024, 00:52