Gigi Becali, impresionat de gestul lui Ion Țiriac de pe Național Arena:** „Nu credeam că este atât de patriot”

După ce au trecut de Ajax, Steaua a mai reușit o minune în Europa, impunându-se în fața celor de la Chelsea, scor 1-0.

Chiar dacă este considerat un dinamovist, Ion Țiriac nu a lipsit de la meciul Stelei cu englezii.

Fostul mare tenismen s-a întâlnit în tribunele de pe Național Arena cu Gigi Becali, iar patriotismul lui Ion Țiriac l-a dat gata pe finanțatorul Stelei.

„Înainte de meci m-am întâlnit cu el și mi-a spus că nu joacă Steaua, ci joacă România. Că este meciul unui popor întreg. La pauză, m-am dus la el și i-am zis ‘Bravo, Ioane! Ai avut dreptate!’

Nu credeam că este atât de patriot, i-am strâns mâna ca unui bărbat adevărat”, a spus Becali la Digi Sport.

Publicat: 08 03. 2013, 15:06
Actualizat: 08 03. 2013, 15:07