Gigi Becali pleacă în Grecia! A anunțat pelerinajul de 3 zile înainte de PAOK – FCSB: „Merg cu măgarii. Apoi, vedem cu cine ține Domnul, cu mine sau cu Răzvan Lucescu”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali va pleca în Grecia pentru a urmări meciul cu PAOK Salonic din faza grupelor Europa League. Partida „roș-albaștrilor” cu echipa antrenată de Răzvan Lucescu va avea loc joi, pe data de 3 octombrie, de la ora 21:45.

Patronul celor de la FCSB nu mai obișnuiește să vină pe stadion la meciurile echipei sale. Ultimul duel la care Gigi Becali a fost prezent a avut loc sezonul trecut, la partida dintre FCSB și CFR Cluj, când echipa sa a primit trofeul de campioană a României.

Gigi Becali va reveni pe stadion la meciul dintre PAOK și FCSB

Gigi Becali și-a dorit ca FCSB să fie în grupă cu PAOK pentru a putea merge la Muntele Athos.

Dorința i s-a îndeplinit, iar acum patronul „roș-albaștrilor” a anunțat un pelerinaj de trei zile în Grecia. „La Salonic merg cu 3 zile înainte, la Sf. Dimitrie. Mergem sus cu măgarii, urcăm sus pe Athos. Facem Sfânta Liturghie, apoi coborâm la Sf. Dimitrie. Să vedem cu cine ține Sfântul, cu mine sau cu Răzvan. Dar ei (n.r. – PAOK) sunt mai puternici”, a declarat Gigi Becali.

Ce sumă a câștigat Gigi Becali din vânzarea de bilete pentru Europa League

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciurile de pe teren propriu din faza grupelor din Europa League.

Pe Arena Națională din București, FCSB va prima vizita celor de la FC RFS (Letonia), FC Midtjylland (Danemarca), Olympiacos (Grecia) și Manchester United (Anglia).

„Prime? Prima la stânga și prima la dreapta. Ce să facem. O să vedem dacă le dau sau nu. Până nu vin pe podium… Adică locul 3, măcar, nici bani, nicio primă de nimic. Bine, astea de calificare trebuie să le dăm. Că ei fac banii… Eu glumesc. Uite, nu credeam că în România ajungi să faci 5.000.000 de euro din încasări. Am încasat până acum 2.500.000 de euro, din bilete doar. Dacă din bilete faci 5.000.000 de euro din bilete, înseamnă că România a crescut economic, nu? E tare dacă faci atâția bani din bilete!”, a mai spus Gigi Becali.

Program FCSB în Europa League:

26 septembrie – FCSB – FC RFS – 22:00
3 octombrie – PAOK FC – FCSB – 22:00
24 octombrie – Rangers FC – FCSB – 22:00
7 noiembrie – FCSB – FC Midtjylland – 19:45
28 noiembrie – FCSB – Olympiacos FC – 22:00
12 decembrie – TSG Hoffenheim – FCSB – 19:45
23 ianuarie – Qarabag FK – FCSB – 19:45
30 ianuarie – FCSB – Manchester United – 22:00

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul "FBI"
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Marea voce a României s-a stins! Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
Marea voce a României s-a stins! Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×