Gigi Becali și Mircea Sandu, în INSPECȚIE pe Național Arena!** Patronul Stelei e încântat: „Mitică, vino și tu aici! Ia zi, mai pierdem cu 3-0?”
Gigi Becali și Mircea Sandu au fost azi în inspecție la Național Arena, pentru a fi la curent cu starea gazonului înaintea partidei Steaua-Twente, de săptămâna viitoare.
În ciuda avertismentelor primite în special de la Mitică Dragomir, starea suprafeței de joc este una bună și i-a mulțumit pe cei doi. Patronul Stelei nu s-a putut abține și l-a „înțepat” pe președintele LPF.
„Vino, Mitică, acum, și uită-te cum arată gazonul! Mai pierdem meciul cu 3-0? Uite, Nașule, vezi ce înseamnă să dai bani și să faci terenul? Bravo oamenilor de aici care s-au ocupat de acest gazon! Terenul o să fie bun la ora meciului.”, a exclamat Gigi Becali.
„Am vorbit cu Argăseală, dar nu mă așteptam ca gazonul să fie atât de bun. Meritul e al celor care l-au întreținut, Primăria și ALPAB. Știam că este bun gazonul, dar nu mă așteptam să fie atât de verde”, a mai declarat Becali.
După ce s-a ridicat prelata care protejează jumătate din teren, Gigi Becali i-a invitat pe reprezentanții presei să calce pe suprafața de joc, însă Radu Popa s-a opus, iar atunci Becali a reacționat: „Dacă îl strică îl plătesc eu. Îi plimb și eu pe unde este mai frumos, la fel ca Ceaușescu”. Replica lui Radu Popa a fost: „Domnul Gigi, la dumneata totul se reduce la bani?”.
Mircea Sandu s-a declarat de asemenea mulțumit de starea gazonului, precizând că dacă terenurile sunt întreținute astfel campionatul se va putea relua la timp. „Să dea Dumnezeu să fie așa gazonul și la ora meciului. Asta înseamnă un stadion modern. Dacă toate terenurile erau întreținute așa, putem începe campionatul. Va fi un Comitet Executiv în 17 februarie și vom decide atunci dacă se va amâna campionatul”, a menționat Sandu.