Gigi Becali este convins că mai mult de jumătate din primul 11 al naționalei României pentru amicalul cu Slovenia va fi alcătuit din jucători steliști, pe care patronul roș-albaștrilor îi consideră cei mai buni din țară.
„Tătărușanu, Chiricheș, Gardoș, Pârvulescu, Latovlevici, Bourceanu, Pintilii, Tănase, Chipciu, Rusescu vor fi convocați pentru meciul amical cu Slovenia. Nu contează ce spun eu, Tătărușanu este omul lui Pițurcă și va fi la lot. Chipciu este Ronaldo, va fi convocat și el, nu ai cum să nu-l iei. Ce dacă a zis că nu-i convine anturajul lui Chipciu, este un fotbalist prea valoros. Nu ai ce să faci, te obligă fotbaliștii să îi convoci la națională”, a spus Becali la gsptv.
Șeful din Ghencea a dezvăluit apoi că va exista o problemă cu locul de disputare al meciurilor de pe teren propriu ale Stelei în Europa League, odată cu intrarea în competiție a rivalei Dinamo:
„Este o problemă, se va trage la sorți între noi și Dinamo, în cazul în care vom juca în același timp la București. Nu mă interesează cu cine picăm, ne calificăm în grupe și apoi în primăvară”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER