Gnohere – omul, artistul, fotbalistul. „Jocul lui e ca un strigăt melodios al unei voci de culoare dintr-o trupă de jazz”. Caramavrov scrie despre FCSB – Hajduk Split

Gnohere - omul, artistul, fotbalistul.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gnohere, Harlem, francez născut la Paris, 66 de meciuri pentru FCSB în toate competițiile, 32 de goluri, 3 pase decisive, aproape un gol la două partide jucate, un procentaj excelent pentru un atacant.

Câte să mai dea ca să vedem că e bun? Sau câte să mai dea ca să vadă și Becali că e cel mai bun de la FCSB? A, da, a văzut aseară, îi mărește salariul. Cam târziu…

Gnohere a fost golgheterul României în campionatul trecut! Adică era bun și atunci, dar juca mai rar titular, fiindcă trebuia scos în față Alibec. Și l-au scos în față până au pierdut campionatul.

Crescut într-un cartier rău famat al Parisului, Harlem poartă numele unui cartier din New York recunoscut în anii 1920-1930 pentru cluburile sale de jazz, unde cântau, bineînțeles, artiști de culoare. De fapt, jocul lui Gnohere e ca un strigăt melodios al unei voci de culoare dintr-o trupă de jazz. N-o fi FCSB ca o trupă de jazz, dar „vocea” lui Gnohere se aude și te unge pe suflet.

Harlem e și numele unei celebre formații demonstrative de baschet, Harlem Globetrotters, care vine, bineînțeles, din America, dar din Chicago. Iar săritura lui Gnohere de aseară, din meciul cu Hajduk, a fost una de pivot de baschet. S-a înălțat și a dat slam dunk-ul la ultimul atac!

Zicea Pintilii aseară că Harlem al nostru, iată – îl consider deja „de-al nostru” -, a stat liniștit în banca lui în sezonul trecut, deși avea dreptul să-și revendice postul de titular pentru că marca aproape de fiecare dată când intra pe teren. N-a crâcnit, deși era golgheterul echipei și al campionatului. El doar a muncit, a tăcut și a dat goluri.

Mai presus de orice, Harlem Gnohere e un om de caracter, modest, cu bun simț, respectuos cu colegii și cu antrenorii. A fost un „bad boy” la începuturile carierei, dar a devenit un artist, un cântăreț de jazz care-și strigă idealurile prin talentul său și prin munca sa.

Harlem e fotbalistul care ridică valoarea unui campionat modest. Prin ceea ce gândește, prin ceea ce simte și prin ceea ce face.

Mulțumim, Harlem!

    

 

 

 

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×