Habar nu au peste cine dau!** Stan a dat în bâlbâială când a fost întrebat ce meciuri ale lui Schalke a studiat
Aflat în fața unui joc aproape decisiv pentru el pe banca Stelei, Ilie Stan nu a dorit să spună ce meci al lui Schalke l-a urmărit pentru a-și face o idee despre forța nemților.
Scaunul lui Ilie Stan se clatină, iar acesta vorbește de presiunea creată artificial în jurul echipei. Totuși, în momentul în care a fost rugat să spună dacă le-a arătat elevilor săi imagini video cu adversarii din această seară, antrenorul Stelei a ezitat. „Astea sunt chestii de bucătărie internă. Nu doresc să comentez”, a spus Stan, băgându-l în ceață și pe translator.
Completarea a venit de la Prepeliță, care a confirmat că nu a existat nicio ședință video în vestiarul roș-albaștrilor: „Am văzut secvențe din meciul cu Dortmund, atât”.
E important pentru noi să ne calificăm în primăvara europeană. Dacă băieții vor respecta ce le-am cerut, vom pleca cu un punct din Germania
Ilie Stan, antrenor Steaua
Mă gândesc la meciul cu Schalke și apoi la meciul cu Dinamo. Apoi sper ca la vară să ne îndeplinim obiectivul și să luăm prima promisă
Andrei Prepeliță, mijlocaș Steaua