Hajduk-Unirea, Vaslui-Lille, Steaua-Grasshoper și FC Timișoara-Manchester City! Cum ți se pare tragerea la sorți?
La Nyon a avut loc astăzi tragerea la sorți pentru play-off-ul
Ligii Europa. Echipele românești au parte de meciuri tari, cel mai
facil adversar fiind cel al Stelei, gruparea elvețiană Grasshoper
Zurich. FC Timișoara dă peste cel mai mare „nume”, Manchester City,
considerată cea mai bogată echipă din lume. Unirea are șansa de a o
răzbuna pe Dinamo, în fața celor de la Hajduk Split, în timp ce
Vasluiul are și ea parte de un duel greu, cu francezii de la
Lille.
Play-off-ul Ligii Europa:
PSG – M.Tel Aviv
Leverkusen-Tavriya Simferopol
Hajduk-Unirea
Feyenoord-Gent
TȘKA Moscova-Anorthosis
Genk-Porto
Debrecen-Litex
Aris-Austria Viena
Galatasaray-Karpaty
Palermo-Maribor
Brugge – Dinamo Minsk
Omonia-Metalist Harkov
Vaslui-Lille
Napoli-Elfsborg
Sporting-Brondby
Steaua-Grasshoper
Liverpoool-Trabzonspor
Celtic-Utrecht
Dortmund-Qarabag
AIK-Levski
Sturm-Juventus
Getafe-APOEL
Dundee-AEK Atena
AZ Alkmaar-Aktobe
Dnepr-Lech
ȚSKA Sofia-New Saints
Beșiktaș-HJK Helsinki
Slovan Bratislava-Stuttgart
Sibir-PSV Eindhoven
BATE Borisov-Maritimo
Lausanne-Lokomotiv Moscova
Gyor-Dinamo Zagreb
Odense-Motherwell
PAOK-Fenerbahce
Villarreal-Dnepr Mogilev
FC Timișoara-Manchester City
Play-off-ul se joacă pe 19 și 26 august.
Astăzi, în direct pe www.prosport.ro și la TV, pe Sport.ro,
echipele românești își află adversarii din play-off-ul Europa
League. Steaua și Urziceni stau ceva mai liniștite, fiind capi de
serie, în timp ce Timișoara și Vaslui au nevoie de mare noroc
pentru a prinde grupele.
74 de echipe se vor afla în urne astăzi la Nyon, împărțite în
două după coeficientul european. Steaua și Urziceni sunt ceva mai
liniștite, dar pot avea și ghinion. Între posibilele adversare,
cele mai grele ar fi Aris, Brondby, PAOK Salonic, Trabzonspor,
Maritimo sau Utrecht.
Pe de altă parte, Timișoara și Vaslui nu pot invoca ghinionul
pentru că majoritatea adversarilor sunt dificili. În schimb, se pot
ruga pentru norocul de a da peste Odense, Metalist Harkov sau
Brugge. Tragerea la sorți se va simplifica în această dimineață,
când echipele vor fi împărțite în grupe de câte zece, cinci capi de
serie și cinci din urna a doua, apoi alegându-se adversarii. Nu
sunt alte criterii pentru această grupare, ea fiind stabilită de
UEFA și o puteți afla imediat de pe www.prosport.ro.
La cele 37 de echipe care se califică din play-off se adaugă
zece care nu trec de play-off-ul Champions League și deținătoarea
trofeului, Atletico Madrid. Cele 48 vor forma 12 grupe a câte patru
echipe, primele două calificându-se în „16”-imi.
Steaua, prima urnă și în
grupe
Dacă astăzi, la tragerea la sorți pentru play-off, Steaua este cap
de serie, pentru grupe a fost aproape de a pierde acest statut. „De
vină” e UEFA, care a exclus Mallorca.
Mallorca a fost exclusă din Europa de UEFA din motive financiare.
Zilele trecute a fost respins și apelul spaniolilor, care pot apela
la TAS, cu șanse minime însă. Locul va fi luat de Villarreal, care
are un coeficient mult mai bun, iar dacă trece de play-off, va
intra ca favorită în tragerea la sorți pentru grupe. Dezavantajată
este Steaua, ultima în urna capilor de serie, care, astfel, trecuse
în urna a doua! Iar în EL de evitat sunt practic doar adversarii
din prima urnă.
Ca să prindă totuși prima urnă, Steaua avea nevoie ca unul
dintre capii de serie să fie eliminat înainte: Liverpool, Porto,
ȚSKA Moscova, PSV Eindhoven, Juventus, Sporting, Olympiacos,
Fenerbahce, VfB Stuttgart, Alkmaar! Norocul steliștilor a fost
aseară că Olympiacos a pierdut incredibil cu Maccabi Tel Aviv și
Steaua a urcat din nou în prima urnă. Mai trebuie doar să treacă ea
de play-off.
Pe termen lung Steaua are însă probleme. Nu doar coeficientul de
țară se prăbușește, ci și cel al echipei cel mai bine plasată de la
noi. Sezonul viitor, la tragerile la sorți, va avea un coeficient
aflat acum la mai puțin de jumătate față de maximul din urmă cu
patru sezoane! În calcul intră ultimele cinci sezoane, inclusiv cel
în curs, astfel că mai poate fi reparat coeficientul cu un parcurs
foarte bun acum în Europa League, care să compenseze ieșirea din
calcul a celui din 2005-06.
În această dimineață,
UEFA a stabilit componența celor șapte
subgrupe.
Steaua a fost
repartizată în subgrupa 4 și va avea ca adversar în play-off una
dintre echipele: Grasshoppers Zurich (Elveția), Trabzonspor
(Turcia), FC Utrecht (Olanda), AIK Stockholm (Suedia), FK Qarabag
(Azerbaidjan)
Unirea Urziceni a fost repartizată în subgrupa 1 și va
avea ca adversar în play-off una dintre echipele: Anorthosis
Famagusta (Cipru), Tavryia Simferopol (Ucraina), La Gantoise
(Belgia), Maccabi Tel Aviv (Israel), Hajduk Split
(Croația)
FC Vaslui a fost
repartizată în subgrupa 3 și va avea ca adversar în play-off una
dintre echipele: Sporting Lisabona (Portugalia), Lille (Franța), FC
Bruges (Belgia), Metalist Harkov (Ucraina), Napoli
(Italia)
FC Timișoara a fost repartizată în subgrupa 7 și va avea
ca adversar în play-off una dintre echipele: Villarreal (Spania),
Fenerbahce Istanbul (Turcia), Manchester City (Anglia), Lokomotiv
Moscova (Rusia), Odense BK (Danemarca), Dinamo Zagreb
(Croația)