Horoba speră ca și Eric să fie părtaș la performanțe:** „Îi pare rău că nu e aici”

Horoba speră ca și Eric să fie părtaș la performanțe:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele lui Gaz Metan, Ioan Horoba, crede că o calificare
în grupele Europa League ar fi o minune și și-ar dori ca și
brazilianul Eric să fie părtaș la această eventuală
performanță.

„Tracul și timiditatea noastră în fața unei echipe străine
și-au spus cuvântul și de această dată. Din fericire, s-a făcut
dreptate. Pleșca merită titlul de erou local, dar și ceilalți la
fel. Dacă vom avea un adversar accesibil, probabil că vom reuși să
ne calificăm. Ar fi o mare minune acest lucru.

Nu mai vreau să revin asupra meciului cu Dinamo, am
uitat ce s-a întâmplat atunci, ne bucurăm de această calificare.
Pustai și-a dat seama de greșeli în prima repriză, s-a repliat și
și-a corectat greșelile în cea de-a doua repriză. Cred că lui Eric
îi pare rău că nu participă la astfel de momente. Eu sper să se
întoarcă, cred că i s-au făcut farmece de nu vrea asta”
, a
spus Ioan Horoba la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aripioare, whisky și 99 de pagini de alte produse. UE lovește cu tarife produsele simbol americane / Trump reacție dură: SUA va pune tarife de 200% pentru băturile europene
Aripioare, whisky și 99 de pagini de alte produse. UE lovește cu tarife produsele simbol americane / Trump reacție dură:…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×