I-au păcălit cu arbitrii!
Acționarul i-a spus centralului că este singurul rând de
tricouri pe care l-a adus de la București
Cristi Borcea este recunoscut ca o persoană extrem de
superstițioasă. Iar meciul de la Graz i-a mai dat președintelui
dinamovist încă o ocazie pentru a demonstra acest lucru.
Acționarul a ținut ca echipa să joace la acest meci în
galben-negru, culorile norocoase de la Liberec. Și a făcut tot
posibilul pentru ca acest lucru să fie realizabil. Încă de la
București a ordonat ca echipamentul să fie luat în Austria, iar
ieri s-a prezentat personal la ședința tehnică din dimineața
meciului pentru a obține acceptul brigăzii de arbitri să joace în
echipamentul atipic pentru Dinamo.
„Sunt culorile noastre
tradiționale”
Pentru a reuși să-i înduplece pe austrieci și pe arbitri, Borcea a
avut un discurs mai puțin sincer. Sau, mai pe românește, i-a mințit
în față. Cu un tricou în mână și cu un șort în alta, președintele
și-a început discursul. Ținând cont că cei de la Sturm joacă în mod
normal în alb-negru, misiunea acționarului nu a fost una ușoară,
iar acesta a fost nevoit chiar să mintă pentru a-i îndupleca pe
arbitri: ” Acestea sunt culorile noastre tradiționale! Așa suntem
îmbrăcați la orice meci. Vă rugăm să acceptați să putem evolua
așa.”. Mai mult, Borcea a forțat nota, iar într-un final a obținut
ceea ce a vrut.
„Este singurul rând de echipament pe care l-am adus. Nu aveam altă
variantă”, au fost spusele dinamovistului, în ciuda faptului că
românii mai aveau la ei încă două rânduri de echipament, alb-roșu,
respectiv alb complet.
1 meci a jucat
Dinamo în galben-negru până la partida de aseară. E vorba de
„minunea de la Liberec”