Glasgow Rangers – Galatasaray s-a terminat cu scorul de 2-1, iar scoțienii s-au calificat în grupele Europa League. BBC a ținut să laude performanța echipei, Ianis Hagi primind o atenție specială.
Ianis Hagi a oferit o pasă decisivă în meciul cu Galatasaray, la primul gol marcat de Rangers. Jurnaliștii de la BBC au remarcat evoluția solidă a românului.
„Rangers s-a calificat în grupe după o prestație impresionantă contra lui Galatasaray, pe Ibrox. Pe hârtie, Galatasaray părea un adversar extrem de complicat. În realitate, Rangers a fost echipa unde jucătorii au evoluat precum niște vedete. Fundașii lui Gerrard au blocat aproape fiecare acțiune, iar mijlocașii au fost mereu primii la balon.
Hagi, Kent și Morelos au fost periculoși de fiecare dată când au avut mingea la picior. Rangers s-a calificat fără mari emoții și Gerrard ar putea doar să-și reproșeze golul încasat pe final”, au notat jurnaliștii de la BBC.
Ianis Hagi a pus umărul la calificarea lui Glasgow Rangers în grupele Europa League. Internaționalul român a oferit o pasă decisivă în partida în care scoțienii au învins cu 2-1 formația unde tatăl lui a strălucit atâția ani. Mijlocașul lui Steven Gerrard a fost lăudat după meciul cu Galatasaray, iar astăzi a scris pe rețele de socializare un mesaj emoționant.
Ianis Hagi s-a născut la Istanbul, iar fanii turci au sperat că fiul jucătorului pe care l-au iubit atât de mult va juca în tricoul lui Galatasaray. Discuții au fost, dar tratativele nu s-au finalizat. Jucătorul român s-a întors ca adversar, iar Glasgow a câștigat cu 2-1. Ianis junior a dat pasa din care oaspeții au deschis scorul în duelul cu formația „Împăratului Terim”. După câteva ore a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„Aseară am jucat într-un meci special, întrucât Galatasaray înseamnă foarte mult pentru familia mea și pentru mine. Mă bucur că ne-am calificat în grupele Europa League și mă bucur că am ajutat echipa să readucă acele nopți europene pe Ibrox”, a fost mesajul lui Ianis Hagi.
Ianis Hagi a fost lăudat la finalul partidei de jurnaliștii din Scoția. „A fost o seară încărcată din punct de vedere emoțional pentru playmaker-ul echipei, întrucât a înfruntat fosta echipă a tatălui său. Chiar și așa, Ianis a fost în centrul acțiunii. A reușit o pasă isteață la golul marcat de Arfield, iar în rest a alergat până la epuizare. Nota 8 pentru Ianis Hagi”, au scris cei de la „The Scottish Sun”.
Glasgow Rangers va juca în Grupa D din Europa League, iar sorții i-au scos în cale pe Benfica, Standard Liege și Lech Poznan.
Programul meciurilor din grupele Europa League: Etapa 1: 22 octombrie Etapa 2: 29 octombrie Etapa 3: 5 noiembrie Etapa 4: 26 noiembrie Etapa 5: 3 decembrie Etapa 6: 10 decembrie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER