Ianis Hagi a fost eroul lui Glasgow Rangers în meciul cu Brondby, din etapa a patra a fazei grupelor Europa League, reușind să înscrie singurul gol al formației sale.
Glasgow Rangers a obținut doar un rezultat de egalitate pe terenul lui Brondby, 1-1, meci în care Ianis Hagi a reușit să înscrie pentru echipa lui Steven Gerrard. Mijlocașul român spune că antrenorul englez i-a trasat sarcini de joc clare, trimițându-l pe teren în postura de coordonator de joc.
Ianis Hagi a început meciul pe banca de rezerve și a fost trimis în teren în minutul 56, când i-a luat locul lui Arfield.
Cu toate că nu a făcut parte din primul 11 al lui Rangers în meciul cu Brondby din Europa League, Ianis Hagi nu a avut nevoie de mult timp pentru a ieși în evidență. La 20 de minute după ce a fost aruncat în luptă de Steven Gerrard, românul a reușit să înscrie și a adus un punct echipei sale.
Românul a explicat ce i-a transmis antrenorul în momentul înlocuirii și a vorbit despre situația de la Rangers, unde spune că echipa încă nu are o atitudine de învingător.
„Ca de obicei, mi s-a cerut să intru, să încerc să aduc mingea în careu, ce trebuie să facă un număr 10. Am venit să câștigăm și nu am câștigat. Europa League este o competiție grea, dar ne-am dorit să câștigăm. Mentalitatea noastră ar fi trebuit să fie mai bună de la început. Suntem Rangers și trebuie să venim aici să încercăm să câștigăm, nu să așteptăm a doua repriză să ieșim și să atacăm.
Măcar am luat acel punct și acum trebuie să câștigăm ultimele două jocuri pentru a fi în runda următoare. Ne-am dorit să fim într-o poziție mai bună la meciul cu Sparta Praga, dar trebuie să câștigăm meciul de pe Ibrox. Știm că fanii vor fi alături de noi și ne vor împinge de la spate. Trebuie să livrăm rezultate. Când ieșim pe teren, trebuie să avem mentalitatea de a câștiga. Nu trebuie să așteptăm ca adversarii să înscrie și abia apoi să forțăm pentru a câștiga. De acum înainte, sper să înscriem primii”, a declarat Ianis Hagi la finalul întâlnirii, conform Eurosport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER