Schimbarea lui Becali este o utopie și asta au înțeles mulți dintre fani Stelei, care au ales să boicoteze meciul cu Brăneștiul.
La nivel discursiv, patronul din Ghencea pare un „om nou”, însă dezvăluirile lui Meme Stoica de pe blogul său personal au darul să ne arate că multe dintre declarațiile sale sunt de fațată. Fostului manager general i-a fost interzis accesul pe stadion la partida cu Brăneștiul, ceea ce a generat un val de nemulțumiri, Emeric Ienei fiind printre cei care au luat o poziție față de această decizie a lui Gigi.
„Nu voi merge la meci, îl voi urmări la televizor. Eu nu cred că sunt interzis pe stadion, acum am auzit că Meme Stoica n-a putut să intre. Este o lipsă de civilizație să nu lași pe cineva pe stadion care a făcut ceva pentru această echipă„, a declarat Emeric Ienei la Sport.ro
Referindu-se la meciul din această seară, contra lui Grasshopper, nea Imi crede că roș-albaștrii pleacă favoriți, mai ales că jucătorii aduși de Pițurcă au reușit să se integreze extrem de repede.
„Steaua are cea mai accesibilă echipă și eu cred că noua Steaua poate să treacă de Grasshopper Zurich. N-am văzut meciul cu Brăneștiul, dar Ilie Dumitrescu este un antrenor entuziast, un antrenor tânăr care poate să facă treabă bună la Steaua. Norocul echipei Steaua a fost că a avut meciuri cu echipe accesibile, iar Pițurcă a vrut să omogenizeze lotul și a reușit„, a punctat tehnicianul de la Sevilla.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER