Il Luce o așteaptă pe Steaua în primăvara europeană**: „Au toate șansele! Italienii joacă altceva în Europa decât în campionat”

Mircea Lucescu s-a calificat cu Șahtior în optimile Ligii,
pentru prima dată în istoria minerilor. Raț a fost eroul meciului,
iar Il Luce compară performanța ucrainienilor cu cea din 2009,
atunci când au câștigat Cupa UEFA. Lucescu crede că Șahtior va juca
în primăvară cu o echipă italiană: Roma, Inter sau Milan.

Mircea Lucescu spune că Steaua are toate șansele să meargă în
primăvara Europa League: „Italienii sunt cu campionatul, joacă
altfel în Europa”

„Să dea Dumnezeu ca Steaua să se califice cu Napoli. Are
toate șansele. Una e o echipă italiană în campionat și alta în
Europa. Ați văzut ce a pățit Milan, Roma”,
a declarat
Lucescu la Sport.ro

„Aștept
de ceva timp calificarea în primăvara Ligii”

„Aștept de ceva timp momentul ăsta, al calificării în
optimile Ligii Campionilor. Au plecat mulți jucători, anul acesta
ne-am propus calificarea în primăvară. Sunt mulțumit pentru
jucătorii mei, pentru președintele meu, pentru public. Fotbalul din
Est are resurse, trebuie doar investit. Raț nu simțea că are golul
în picior, a apărut atunci când a trebuit în atac. Avem o echipă
tânără, cu 4 jucători de 20-21 de ani”
, a mai spus Lucescu
la Sport.ro

Roma,
Milan sau Inter – adversari doriți de Lucescu


„Poate fi comparată aceasta calificare cu cea din Cupa UEFA, deși
nivelul celor două competiții este incomparabil. În Liga
Campionilor, pe lângă fotbalul mai bun, mai există și factorul
financiar. Copenhaga vrea să joace cu noi, așa că și noi vrem să
jucăm cu ei. Asta deoarece campionatele din Danemarca și Ucraina
reîncep în martie și am fi la același nivel. Celelalte echipe au
avantajul de a nu a avea o pauză de iarnă lungă. Însă, cel mai
probbabil vom avea parte de un adversar italian: Roma, Inter sau
Milan”,
a spus Lucescu la conferința de presă

Publicat: 09 12. 2010, 11:32
Actualizat: 09 12. 2010, 11:37