Ilie Dumitrescu a analizat egalul dintre Sevilla și CFR Cluj, 0-0, din returul 16-imilor de finală din Europa League. Ardelenii au ratat calificarea în „optimi”, după ce în tur scorul a fost 1-1. Analistul TV îl aseamănă pe Dan Petrescu cu Diego Simeone, antrenorul lui Atletico Madrid.
„A fost un început ezitant, însă ardelenii au fost în joc prin această organizare defensivă. Puteau să producă o surpriză fantastică. Este o performanţă extraordinară, nu a pierdut într-o dublă cu ocupanta locului 3 în Spania! Pe Dan Petrescu l-aş asemăna cu Diego Simeone! Are jucători de atac, ca Deac, Păun, Omrani, care au coborât şi în apărare. Apoi a forţat cu doi atacanţi pe final. CFR e o echipă extrem de matură și solidă. Dacă ne uităm la bugete, la ce jucători are Sevilla şi ce jucători are Dan Petrescu…
CFR a ajuns să se lupte până în ultimele secunde. Este o satisfacţie! E o speranţă pe care nu ne-o mai dă nicio altă echipă din România. Au fost emoţiile astea pe final, ne-am bucurat de gol, dar uite că sunt probleme și cu VAR. În rest, CFR s-a ridicat la un nivel foarte bun”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Gabi Balint a vorbit și el despre remiza campioanei României: „CFR a făcut un meci foarte bun. Poate putea să facă Dan Petrescu mai repede schimbarea cu doi atacanți. Bine pregătit meciul, au reușit să îi blocheze pe cei de la Sevilla peste tot. Clujenii au marcat cu VAR acasă, acum li s-a anulat un gol”.
„Am dat gol valabil, am aici regulamentul de la UEFA, de la România! Este gol anulat pe nedrept şi calificare a lui Sevilla pe nedrept! Eu nu am mai văzut aşa ceva! Nu se opreşte meciul pentru o asemenea fază. Meritam victoria. Nu mai vreau să vorbesc, sunt foarte supărat! Băieţii ratează prima, cine ne dă nouă această victorie înapoi, Sevilla ajunge aici în fiecare an, noi când mai suntem aici…
Un club ca Sevilla nu are nevoie de acest cadou. Bine că nu am pierdut că nu ştiu ce se mai zicea. Păun făcuse meciul vieţii, dăduse golul carierei. Şi Burcă, am pierdut şi calificarea şi un jucător important”, au fost primele cuvinte ale lui Dan Petrescu după meci.
Vezi și: Ne-am supărat degeaba! Regulamentul care îi dă dreptate arbitrului de la Sevilla – CFR și motivul pentru care n-a mai vizionat reluările
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER