Imaginea fotbalului din viitor: Manchester United a avut 8 analiști video pe Camp Nou care i-au transmis informații în timp real lui Erik ten Hag
Erik ten Hag primea informații în timp real de la cei 8 analiști video de pe Camp Nou ai lui Manchester United. Meciul din prima manșă a play-off-ului Europa League dintre „Diavolii roșii” și Barcelon s-a încheiat 2-2.
Manchester United a avut 8 analiști video pe Camp Nou care îi dădeau informații lui Erik ten Hag
Manchester United a avut 8 analiști video pe Camp Nou, care îi ofereau informații în timp real lui Erik ten Hag. Informația a fost scoasă la iveală în cadrul unei postări pe Twitter făcute de ESPN FC.
Antrenorul Barcelonei susține că Manchester United a „furat” un penalty
Xavi Hernandez, antrenorul catalanilor, susține că Manchester a „furat” un penalty în timpul confruntării de pe Camp Nou.
„Sunt mulţumit de rezultatul de egalitate. E dificil, pentru că suntem Barca, dar am jucat cu o echipă de un nivel spectaculos, una dintre cele mai bune din Europa, cu un bloc foarte puternic. Am reuşit să ne ridicăm intensitatea la nivelul lor, chiar am dominat uneori.
Am dat dovadă de caracter, am progresat psihic şi, în acest sens, cred că am fost foarte buni. Nu am reuşit să câştigăm, am făcut meci nul şi vom vedea ce se întâmplă în retur”, a explicat Xavi la finalul partidei.
„Sunt destul de mulţumit de remiză şi de arbitraj. Au mai furat un penalty. Nu este prima dată: la Milano, în Liga Campionilor, acolo… Nu ştiu de ce s-au oprit acum să mai fluiere penalty-uri pentru henţ. Pare de necrezut, de necrezut”, a mai specificat Xavi.
În timpul egalului de pe Camp Nou au marcat pentru FC Barcelona fotbaliștii Marcos Alonso şi Raphinha, iar pentru Manchester United jucătorii Marcus Rashford şi Jules Kounde prin autogol. Returul dintre cele două va fi jucat în data de 23 februarie, pe Old Trafford.