În Ghencea e „Zona Crepusculară”! ** Vezi ce „ȚEAPĂ‚” și-au luat bișnițarii
Biletele au început să se mai vândă, dar stadionul nu se va
umple nici măcar pe jumătate la meciul cu Napoli. Asta pentru că și
ieri lipseau cozile de la casele cu bilete, iar, culmea, bișnițarii
le vindeau mai ieftin decât clubul.
După seria de rezultate proaste și schimbările dese ale
antrenorilor din acest sezon, fanii roș-albaștri nu s-au înghesuit
la casele de bilete din Ghencea. Până ieri, nici măcar jumătate din
tichete nu se epuizaseră, iar bișnițarii dădeau din colț în
colț.
7.000 de
bilete vândute până aseară
Până aseară, roș-albaștrii nu vânduseră decât 7.000 de bilete
pentru meciul cu Napoli, dintre acestea 2.000 fiind distribuite
către fanii italienilor. Un semn al apatiei ce i-a cuprins pe
susținătorii Stelei a fost reacția bișnițarilor. Ieri, aceștia
ajunseseră să vândă un bilet la tribuna I cu 40 de lei, adică
echivalentul unuia la peluze, aproape la jumătate din prețul
oficial, 75 de lei. Întrebarea ar fi, de unde și-au procurat
biletele, pentru că un asemenea preț te face să te gândești că
cineva le-a dat gratis aceste tichete. Se pare că la ora meciului,
arena din Ghencea nu va număra mai mult de 10.000 de
spectatori.