Scenele incredibile de aseară, din Ștefan cel Mare, nu ar avea cum să nu aibă repercusiuni. Cel puțin la nivel teoretic. Clubul Dinamo riscă să fie exclusă din Europa pentru mai mulți ani, ca urmare a faptului că suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului. Fanii în schimb, cei care prin inconștiența lor au pus capăt meciului riscă foarte puține din cauza incapacității Poliției și a Jandarmeriei de a gestiona astfel de evenimente nedorite.
Ce s-a întâmplat mai exact?
În minutul 86, un suporter al echipei Dinamo a intrat pe teren, el fiind oprit de stewarzi după o nouă încercare de a pătrunde pe gazon. După imobilizarea acestuia, suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au păstruns pe pista de atletism a stadionului din Bulevardul Șoseaua Ștefan cel Mare, iar arbitrul a fluierat pentru ca jucătorii să intre la vestiare. În drum spre vestiare, fanii de la Tribuna a II-a au aruncat cu obiecte înspre jucători. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a îndepărta suporterii de la tribuna a II-a, în următoarele minute fanii părăsind tribunele.
Chiar dacă sute de fani au pătruns pe pista de atletism, organizarea precară a dus la identificarea a doar patru persoane, ca fiind părtașe la ceea ce a fost una dintre cele mai negre seri din istoria fotbalului românesc. Totuși, Poliția asigură că alți huligani vor fi identificați după vizionarea casetelor cu înregistrări.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul Christian Ciocan, unei persoane i s-a întocmit dosar penal pentru deținere de material pirotehnic, altor două li s-au impus interdicții de a mai intra pe stadion, iar cea de a patra a fost prinsă în timp ce arunca cu pietre din stradă.
Cele două persoane cărora li s-a impus interdicții fac parte din grupul care a distrus gardul de pe stadionul Dinamo. Una are interdicție pentru 6 luni, iar cea de a doua pentru 2 ani.
Poliția așteaptă ca FC Dinamo să comunice ce prejudiciu i-a fost adus ca urmare a incidentelor de joi seară, iar în funcție de aceasta suporterii agresori vor putea fi învinuiți și pentru distrugere.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER