INCREDIBIL! Fanii olteni au scăpat de sub control. O petardă și un obiect l-au doborât pe arbitrul meciului U Craiova – Honved. Ungurii au cerut oprirea meciului

UPDATE | 22:27 Partida a fost reluată cu arbitrul de rezervă la centru. S-a mai jucat un minut și s-a trecut la loviturile de departajare. 


UPDATE | Oficialii lui Honved au cerut oprirea meciului, ceea ce ar fi însemnat că U Craiova pierde meciul cu 3-0 și automat și calificarea în turul 3 preliminar. 


Momente incredibile au avut loc pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova! Cu doar un minut înainte de finalul prelungirilor partidei, centralul Arnold Hunter a fost doborât de o petardă și de un obiect aruncate din peluză și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Afectat, acesta a fost schimbat cu arbitrul de rezervă. 

Întrucât U Craiova nu a putut învinge Honved în 90 de minute, după 0-0 în tur, returul a mers în prelungiri. În minutul 119, într-un moment în care totul părea că merge spre loviturile de departajare, spiritele s-au încins. 

Totul s-a petrecut în careul lui Honved, la o fază terminată, dar în urma căreia Fortes s-a luat la ceartă cu fotbaliștii adverși. Cum portughezul era înconjurat, Qaka i-a sărit în ajutor și l-a pus pe jos pe un adversar, iar albanezul ar fi urmat să fie eliminat. 

Totuși, centralul din Irlanda de Nord, Arnold Hunter, nu a mai apucat să arate cartonașul. O petardă aruncată din peluză a aterizat la un metru de el și a explodat, iar acesta a căzut, moment în care a fost lovit și de un obiect. Momentul a stârnit panică, iar ambulanța a pătruns pe teren. 

Hunter a primit îngrijiri medicale timp de șase minute, iar, în cele din urmă, s-a ridicat de pe teren. Lângă el a venit și observatorul, care a discutat cu brigada de arbitri. 

GALERIE FOTO AICI CU INCIDENTELE!

 

Publicat: 01 08. 2019, 22:18
Actualizat: 01 08. 2019, 22:30