INCREDIBIL! Oficialii și jucătorii Stelei, agresați fizic de suporterii lui Spartak Trnava!** Nikolic a sărit să-i bată
Unul dintre managerii Stelei a fost agresat de suporterii lui Spartak Tranava, după finalul partidei. Trei slovaci aflați în stare de ebrietate l-au îmbrâncit pe oficialul Stelei, dar și pe jurnaliștii români aflați la fața locului. În incident au fost implicați și doi jucători ai Stelei. Tătărușanu a fost prins la mijloc, în vreme ce Nikolic a vrut să sară la bătaie.
Totul s-a întâmplat sub ochii forțelor de ordine, care au intervenit destul de târziu. Oficialul stelist care a fost bruscat de slovaci a trecut însă repede peste acel episod: „Am fost foarte impresionat de atmosfera de aici”, a declarat acesta, conform Sport.ro.