„Înmormântare” în Ghencea!** Prima zi după eșecul cu Fener

Înaintea partidei de la Istanbul, șefii Stelei se
întreceau în declarații ce lăsau să se înțeleagă că titlul este
primordial, calificarea în primăvara europeană fiind doar un
obiectiv trecut la „și altele”. Chiar și așa, înfrângerea cu
Fenerbahce a deteriorat dramatic atmosfera din sânul lotului
roș-albastru.

La finalul meciului de joi, Mihai Stoichiță înfiera evoluția
echipei și, fără să nominalizeze, a lăsat să se înțeleagă că unii
jucători nu pot face față ritmului care se cere la Steaua.
Supărarea antrenorului nu a dispărut nici ieri-dimineață, când nu
le-a vorbit aproape deloc jucătorilor la ședința de
pregătire.

Obosiți
și triști la recuperare

Programată pentru ora 3:00, aterizarea avionului care i-a adus pe
steliști din Turcia a fost amânată cu aproape două ore. La nici
cinci ceasuri după ce au ajuns în România, roș-albaștrii au fost
convocați la stadionul din Ghencea pentru o ședință de recuperare.
Fotbaliștii, obosiți și supărați, nu au vorbit aproape deloc, la
fel cum se întâmplase și după meci. Numai că tăcerea a continuat și
la antrenament. Iar cel mai tăcut dintre toți a fost Stoichiță,
care nu a discutat aproape deloc cu elevii săi la ședința de
pregătire. „Lippi”, care și în vestiar la finalul partidei cu
„Fener” s-a abținut de la comentarii, avertizase la interviurile
date după meci: „Acum sunt foarte nervos pe unii. Nu e bine să
vorbesc până nu mă calmez”.

Bicfalvi
out! Intră Petre și Pleșan

Unul dintre jucătorii care l-au exasperat pe Stoichiță a fost Eric
Bicfalvi. Închizătorul a fost depășit de miza jocului, a greșit
multe pase, iar pe faza defensivă a fost întrecut ușor în mai multe
rânduri, inclusiv la primul gol al lui Fener. Toate acestea vin
după ce, în meciul cu turcii de la București, mijlocașul era
înlocuit în minutul 42, tot din cauza evoluției slabe. Din acest
motiv, „Lippi” îi va titulariza cu Alba Iulia pe Ovidiu Petre și pe
Pleșan, a căror absență de pe lista UEFA a deplâns-o furios și joi
seară, după meci.

„Nu vreau să vorbesc acum cu ei, pentru că sunt prea
nervos. Nu poți să ai atâtea greșeli, oricâtă tactică ai băga în
ei”

Mihai Stoichiță, antrenor Steaua – după meciul cu Fenerbahce

„Vă rog să bateți la
Twente”

Chiar dacă Steaua a fost înfrântă de turci, Stoichiță este convins
că elevii săi vor reuși să se califice în primăvara europeană: „Am
întîlnit o echipă de Liga Campionilor. Jucăm cu Twente, care e
prima în Olanda, dar eu tot cred în calificare. I-am rugat pe Daum
și pe Roberto Carlos să învingă la Twente și sper că vor încerca
s-o facă. Ne jucăm șansa la Tiraspol, atât de mică, dar o
jucăm”.

Publicat: 07 11. 2009, 11:04
Actualizat: 07 11. 2009, 11:10