Cornel Dinu a urmărit partida cu Varazdin legat la aparate în camera de spital de la Urgență. De la geamul rezervei sale, „Mister” a văzut un Dinamo nu doar ghinionist, ci și cu o doză mare de dezordine în joc în repriza a doua. După meci a adormit necăjit puțin după miezul nopții, iar ieri a acceptat să-și întrerupă lectura care îi ocupă o mare parte de timp pentru a acorda un interviu.
Bună ziua, domnule Dinu. Cum vă mai simțiți? Ceva mai bine. Îmi omor timpul cu cititul, acum lecturam ceva despre Sarmizegetusa. Aștept vești de la medici, la începutul săptămânii viitoare o să aflu mai multe în legătură cu operația. Profesorul Brădișteanu are grijă de mine, e o echipă de oameni atenți, sufletiști și mai ales competenți. Acum că am voie să vorbesc la telefon, timpul trece mai ușor. M-a sunat și domnul Dragomir, m-au vizitat prietenii mei Sandu Boc și Vali Alexandru trimiși de prietenul „Mitică”.
Meciul lui Dinamo cum l-ați trăit? La geam, cu aparatele după mine. Am adormit destul de greu, necăjit, după miezul nopții. A fost destul de ciudat. Se poate vorbi și de ghinion, de mult ghinion, practic croații au avut două șuturi pe poartă și un singur corner. Și ăla aici, la mine, la Urgență.
Vă așteptați la mai mult de la Dinamo? Nu am jucat bine ultimii 30 de metri. Acest lucru se corectează în timp, e nevoie de răbdare. Până acolo am avut o circulație bună. Atacanții au fost în majoritatea timpului cu spatele la poartă, mijlocașii nu au căutat culoarele și nu au conlucrat cu fundașii din bandă. Mai mult decât atât, în repriza a doua Torje a jucat mai mult în stânga și Alexe în dreapta, ceea ce e contrar aptitudinilor lor. S-a întâmplat ceva după pauză cu echipa… De la 2-2 a intervenit dezordinea. Ocaziile care au fost au venit mai mult din haos, nu din premeditare. Ne-am pierdut, nu am avut coerența de care aveam nevoie. Ce s-a întâmplat pe finalul primei reprize realmente ne-a turnat plumb în picioare și confuzie în creier, ceea ce a dus la nerespectarea tacticii stabilite.
După acest rezultat, ce șanse mai are Dinamo pentru calificare? Croații sunt o nație de sportivi. Va fi dificil din punctul ăsta de vedere, mai ales că le-am dat cartușe să ne împuște. Și vedeți că nu prea ratează ținta!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER