INTERVIU | „Eroul de la Liberec”, la nouă ani după ce a scris istorie. Matache: „Puteam să mai batem un rând de penalty-uri, ne calificam”. Singurul regret, trecerea la poarta de minifotbal și cum se antrena „portarul” Moți

27 august 2009, ziua în care Dinamo reușea să pătrundă pentru prima oară în grupele Europa League după un meci istoric. O victorie cu 3-0 pe terenul celor de la Slovan Liberec, echipă care a câștigat cu același scor, la „masa verde”, meciul tur din Ștefan cel Mare, după ce suporterii și-au pierdut răbdarea și au invadat terenul cu aproximativ două minute înainte de finalul timpului regulamentar.

Echipa lui Dario Bonetti a început bine returul de la Liberec, Andrei Cristea a marcat primul gol în debutul partidei, iar Marius Niculae cu o dublă a trimis meciul în prelungiri, iar apoi la penalty-uri, unde Florin Matache a apărat execuțiile lui Gecov și Liska, aducând calificarea în grupele Europa League, alături de Galatasaray, Panathinaikos și Sturm Graz. „Eroul de la Liberec” spune că nu va uita niciodată acel meci, fiind una dintre cele mai frumoase amintiri ale sale în tricoul lui Dinamo.

Marius Niculae, Gabriel Boștină, Gabriel Torje, Claudiu Niculescu, Cosmin Moți, Dragoș Grigore, Djakaridja Kone, Zie Diabate și Francisco Molinero au transformat loviturile de la 11 metri, Ianis Zicu (al doilea executant) fiind singurul executant care nu l-a putut învinge pe Hauzr.

De la stânga la dreapta: Zie Diabate, Molinero, Boștină, Cl. Niculescu, Andrei Cristea, Ianis Zicu, Gabriel Torje, Cosmin Moți și Marius Niculae

ProSport: Salut, Florin! Ce mai faci? Am văzut că ai fost în lotul de minifotbal al României care a ajuns în finala Campionatului European, te felicit pe această cale. Cum a fost trecea de la poartă mare la poartă mică?
Florin Matache: (râde) E mai înghesuită. Este un fotbal pe teren redus, dimensiunile sunt mai mici ca teren, ca porți, numai că este puțin schimbat profilul. Trebuie să alergi foarte mult, de cele mai multe ori. Este un alt efort, unul mai mare într-un timp foarte scurt. De aceea sunt și schimbările mai dese.
Iar ca portar, în afara de faptul că trebuie să aperi, trebuie să ai un joc de picior bun spre foarte bun pentru a pasa, pentru a juca pasă scurtă, am încercat și pasă lungă din când în când. Și de ce nu, când echipa adversă se retrage foarte mult tu poți să șutezi la poartă. O bag în poartă până la urmă, nu am ce să fac. Am încercat și la Campionatul European, nu mi-a ieșit. Am avut o bară și un gol anulat. O să marchez, sunt sigur! (râde).

Când crezi că o să vedem, măcar pe aproape, o performanță asemănătoare și la echipa de fotbal?
Eu ca și român mi-aș dori cât mai curând, însă va fi puțin mai greu. La minifotbal, România este o echipă organizată, din toate punctele de vedere, și încearcă să aducă jucători din toată țara, care să facă diferența în aceste turnee. Când vor trece anii și celelalte echipe se vor întări nu va mai fi la fel de ușor.

România are o echipă de minifotbal care a demonstrat că poate fi acolo sus. Avem nevoie de generațiile care vin să depășească performanțele reușite de fotbaliștii mai vechi, ne dorim să jucăm măcar o finală de mondial sau european.

Cum caracterizezi „Miracolul de la Liberec” acum, după nouă ani?
Au trecut nouă ani în care mi-am amintit cu drag de acel moment, și eu și toți coechipierii mei de la momentul acela. Singurul regret e că Dinamo nu se mai califică în cupele europene. Atâta tot. Dar o să-mi amintesc toată viața de acel moment, e unic, și văd că a rămas ca și performanță, întoarcerea unui scor de o așa manieră.

Este cea mai frumoasă amintire a ta de la Dinamo?
Da. Titlul câștigat și această calificare.

Îți amintești de un meci cu o presiune mai mare pe umerii tăi?
Da, țin minte că am jucat la Craiova, în meciul acela cu patru goluri, când a dat Ganea patru goluri. A fost un meci cu o foarte mare presiune, comparativ cu ăsta. Dar cel de la Liberec nu a fost un meci cu presiune, am mers să jucăm. Știam că este o echipă bună, nu o echipă de talia noastră dar o echipă bună, care putea să pună probleme. Am mers să jucăm pas cu pas, am marcat repede și am ajus la un moment în care am crezut toți în calificare, și am obținut-o într-un final.

La ce te gândeai în momentul loviturilor de departajare?
(Râde)… Nu aveam la ce să mă gândesc. Au fost și multe și nu m-am gândit, îmi doream neapărat să câștigăm pentru că ar fi fost mare păcat pentru munca pe care am depus-o, pentru acele 120 de minute în care am tras, la propriu, pentru acest rezultat. Ar fi fost păcat să nu ne calificăm la penalty-uri. Ne gândeam că alergând dublu, cel puțin, față de ei în acel joc, o să fim mai obosiți, dar băieții au dat dovadă de liniște și de calm și au marcat.

Dacă mai treceau încă două lovituri de departajare ai fi ajuns tu să execuți. Ai fi vrut?
Vă dați seama că trebuia sa execut. După meci, la ceva timp, m-am gândit și la acest scenariu. Aș fi pus mingea la 11 metri și aș fi dat tare. În ziua aceea, credeți-mă, din punctul nostru de vedere, ca jucători, nu avea ce să se întâmple. Puteam să jucăm 300 de minute și să mai batem încă un rând de penalty-uri, ne calificam. În ziua aceea Dumnezeu a fost cu noi și știam că nu avea ce să se întâmple rău.

Ema Dolha a fost pe bancă la acel meci. Ce ți-a spus înainte de loviturile de departajare?
Ne-am încurajat fiecare între noi. Știam că o să urmeze penalty-uri, le așteptam. Domnul antrenor Bonetti a făcut trei cu cinci, ne-a întrebat care e mai obosit, care are mai mult curaj, și ne-am încurajat unul pe altul. Toți am strâns rândurile, și cei de pe bancă, și ne-am ajutat unul pe altul.

În acel sezon a fost ultima participare pentru Dinamo în grupele Europa League. Cum sună pentru Dinamo grupele unor competiții europene?
Ce să vă spun… în momentul ăsta au o echipă bună. Au și ei nevoie de puțin noroc, puțină atenție. Ceea ce face Florin Bratu acolo este o muncă extraordinară. Îmi doresc să se califice și le țin pumnii.

Îți amintești de un fundaș sau doi pe care i-ai avut în față și ai avut foarte mare încredere în ei?
Dragoș Grigore, un băiat de caracter, Cosmin Moți, cu care m-am înțeles extraordinar. Jucători care au venit și au pus suflet la Dinamo, jucători crescuți de Dinamo și știu foarte bine ce înseamnă suflarea alb-roșie.

Apropo de Cosmin Moți, cum ți s-a părut în poartă în acel meci cu FCSB?
Fenomenal! (râde) Să intri ca jucători și să aperi penalty-uri este ceva extraordinar, ceva nemaiîntâlnit. M-am bucurat pentru el la momentul ăla și e greu de egalat o asemenea performanță.

Știai că se descurcă în poartă?
Se mai băga, să știi. Mai încerca pe la final de antrenament. „Mai dă-mi și mie o lovitură liberă, un penalty”. Deci nu era o persoană temătoare sau fricoasă, sunt mulți jucători care intră în poartă, văd că vine șutul tare și se dau la o parte. Dar nu, el punea mâinile, adică avea curaj, nu îi era frică.

Cosmin Moți, după victoria la loviturile de departajare împotriva celor de la FCSB, în cadrul play-off-ului Ligii Campionilor.

În momentul de față, poți să faci un top trei portari din Liga 1?
Păi din etapele care s-au scurs, la ce am văzut și ce mai știam și din trecut, îmi place noul portar al CFR-ului (n.r. – Jesus Fernandez), este un portar bun, se vede că a jucat la nivel înalt. Îmi place portarul de la Chiajna, Caparco, e de câțiva ani buni la noi în campionat și pe unde a fost și-a făcut treaba și al treilea portar Pigliacelli de la Craiova, un portar care a venit și s-a integrat foarte bine, un portar de reflex, genul lui Bogdan Lobonț.

FOTO CMFB.ro. Echipa de minifotbal a României a cucerit argintul la Campionatul European, după finala pierdută cu Cehia, scor 4-1.

Am început cu minifotbalul, hai să încheiem tot cu miniftbal. Cu Danco Pro (n.r. – echipa de minifotbal unde este legitimat) ai reușit să câștigi Cupa României. Îți amintești de un meci greu pentru tineatât la CMFB cât și în Cupă?
Păi toate cele eliminatorii după grupe sunt grele. Nu ai voie să greșești, trebuie să te aperi bine. Cred că meciuri cu Old Boys de la loviturile de departajare cred că a fost cel mai greu meci. A fost 0-0. Cred că acela a fost cel mai greu meci al Cupei României de la Sibiu.

Te mai recunoaște lumea de la miracolul de la Liberec? Te mai oprește cineva pe stradă?
Da. Mai sunt cunoscători de fotbal care s-au uitat la acel meci. Dar sunt din ce în ce mai puțini pentru că, v-am spus, au trecut nouă ani de atunci și, din fericire, mai sunt oameni care își amintesc cu bucurie de acel meci.

Am înțeles că ești antrenor secund și jucător la Flacăra Horezu, în Liga a treia. Cum este trecerea pe banca tehnică?
Ușor, ușor, trebuie să o facem și pe asta, nu putem să jucăm toată viața. Este o muncă mai grea, mai complexă, și împreună cu Adi Popa să facem o treabă bună.

Îți dorești o carieră în antrenorat?
Urmez cursurile școlii de antrenori, și sper să mi se ofere șansa pe viitor să pot să antrenez.

Cât se va mai bucura minifotbalul de prezența ta?
Cât o să mai pot să joc. Încă mă pregătesc, sunt bine, n-am luat kilograme, sunt ok. N-am niciun fel de problemă. La Danco Pro sper să mai joc ani buni.

• Slovan Liberec: Hauzr – Selassie, Holenak, Dejmek, Vulin – Gecov, Dockal, Corici (Papousek 88), Liska – Nezmar (Vacha 62), Kerici (Blazek 74)
• Dinamo: Matache – Molinero, Moți, Grigore, Diabate – Zicu, Kone, Boștină, Ad. Cristea (Torje 65) – Dănciulescu (Niculae 46), An. Cristea (Cl. Niculescu 76)

În cariera sa, Florin Matache (36 de ani) a evoluat pentru Metalul Plopeni, Dinamo, FC Vaslui, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Otopeni, Universitatea Cluj, Damila Măciuca, CSM Rămnicu Vâlcea, Concordia Chiajna, Academica Clinceni și Flacăra Horezu.