INTERVIU Ole Gunnar Solskjaer: „Ne va fi greu cu Steaua!”** Jucătorul român care l-a făcut pe fostul star al lui United să exclame „Wow!”
Steaua – Molde, joi ora 22:00, în direct la PRO TV și pe Voyo.ro. Toamna asta facem primăvara în octombrie.
Antrenorul norvegian are ca principală grijă presiunea pe care spectatorii de pe Național Arena o vor pune pe jucătorii săi
Solskjaer își odihnește vedetele pentru meciul din campionat cu Rosenborg
Bine v-am găsit! A fost OK, nu prea lung, exact cum îmi place. (n.r. râde) Sper să-mi meargă la fel de bine și aici, nu doar în drum spre țara voastră.
V-am pregătit o surpriză. Poza dumneavoastră cu trofeul Ligii Campionilor din 1999, un moment care v-a făcut cunoscut și în România.
O, vă mulțumesc! (n.r. analizează poza) Ce tânăr eram și ce amintire frumoasă!
Ce părere aveți de meciul cu Steaua?
Nu este un adversar ușor, asta e sigur. În plus vor avea de partea lor suportul a peste 40-50.000 de oameni. Ne va fi greu.
Ați venit cu echipa de rezerve?
Nu e total adevărat. Am alcătuit un mix între titularii mei obișnuiți și jucători tineri care vor avea ocazia să se facă remarcați. E necesar, pentru că noi ducem o luptă dură cu Rosenborg pentru titlul de campioană din Norvegia și trebuie să avem grijă cum ne gestionăm resursele.
„Jucătorii mei n-au văzut atât public”
Vorbeați despre atmosferă. Cu siguranță, experiența de la Manchester United vă face să nu mai fiți impresionat de un astfel de stadion plin. Cum va fi însă pentru fotbaliștii lui Molde?
Nici eu nu voi scăpa de emoții, să știți. Pentru mulți dintre fotbaliștii mei va fi o noutate, ei nu au mai jucat niciodată în fața unui număr atât de mare de spectatori. Am înțeles că și cei de la FC Copenhaga au fost marcați de ceea ce au văzut în tribunele din București, în meciul cu Steaua. Poate că și de asta au pierdut. E un aspect important de luat în calcul.
Aveți deja o experiență fericită contra românilor, acum mai bine de zece ani.
România-Norvegia 0-1, nu? Atunci a fost bine pentru mine, dar nu se poate compara cu ce se va juca acum.
Vorbiți mai mult despre presiunea publicului decât despre Steaua. Nu vă e teamă de nimeni din echipa asta?
Mie nu mi-e frică de fotbal. Mi-e frică de multe alte lucruri, dar de fotbal nu. Desigur că respect Steaua, mai ales în condițiile de acum. Când s-a tras la sorți grupa credeam că Stuttgart și Copenhaga sunt favorite. Iată că acum, după două etape, noi și Steaua suntem favorite. Sper să se vadă asta în timpul jocului.
Cine este Ole Gunnar Solskjaer
Născut: 26 februarie 1973 (39 de ani)
Locul nașterii: Kristiansund, Norvegia
Cariera de fotbalist:
1990-1994: Clausenengen (109 meciuri / 115 goluri)
1994-1996: Molde (38 / 31)
1996-2007: Manchester United (235 / 91 )
1995-2007: Naționala Norvegiei (67 / 23)
Cariera de antrenor
2008-2011: Manchester United, rezerve
2011- ?: Molde
Dintre marii fotbaliști români, cel mai bine îl cunosc pe Dan Petrescu. Am jucat contra lui când era la Chelsea. Wow, ce fundaș!
Ole Gunnar Solskjaer, antrenor Molde
Titlul e important, e adevărat. Dar nu avem cum să neglijăm Europa League, unde arăți dacă ești echipă mare
Ole Gunnar Solskjaer, antrenor Molde
Moment memorabil
ProSport i-a făcut un cadou lui Solskjaer la venirea în România. Este vorba despre o imagine în care a fost imortalizat momentul ridicării trofeului Champions League în 1999, atunci când Manchester United a câștigat finala contra nemților de la Bayern München. Trofeul a fost cu atât mai prețios pentru englezi cu cât au fost conduși până în minutul 91. Sheringam a egalat în prelungiri, iar acualul antrenor al lui Molde a adus victoria, în minutul 93. „Mă mândresc cu clipele alea, sunt poate cele mai prețioase din cariera mea de fotbalist”, a spus Solskjaer.
PARIURI / Cota Stelei la victorie a scăzut brusc
Faptul că Solskjaer a adus în România numai puști, care de regulă nu sunt titulari ai echipei, a influențat foarte mult cotele oferite de casele de pariuri pentru acest joc. De exemplu, Bet 365 oferea aseară o cotă de doar 1,36 pentru un succes al Stelei față de cota inițială de 1,73! La fel a procedat și Bet-at-home. O victorie a Stelei are cota de 1,40, mult sub ceea ce oferiseră inițial, adică 1,75.
ECHIPĂ‚ / Copiii lui „Baby face killer”
Solskjaer își va menaja jucătorii de bază pentru meciul de duminică din campionat cu Rosenborg, unde miza e reprezentată de titlul din Norvegia. Antrenorul lui Molde, poreclit „Baby face killer” a adus la București numai „babies” și va utiliza doar doi dintre titularii obișnuiți în prima echipă. E vorba de portarul Soderberg și de mijlocașul Gatt, care e suspendat cu Rosenborg.