Ioan Becali a dezvăluit o discuție avută cu șefii CFR-ului: „Vom vinde, va fi criză!”
Fostul impresar Ioan Becali a dezvăluit o discuție purtată la începutul sezonului cu șefii celor de la CFR. Aceștia i-au comunicat că bugetul e extrem de redus și în scurt timp se paote intra în criză. Dar, calificarea în primăvara Europa League a schimbat situația radical, în conturi urmând a intra milioane de euro.
„Am trăit meciul cu bucurie, ca orice simpatizant al fotbalului românesc. E o bucurie imensă pe care ne-au făcut-o Dan Petrescu și conducătorii clubului, care au ales să continue proiectul după eșecul de acum un an.
M-am întâlnit la începutul sezonului cu președintele executiv și proprietarul clubului și mi-au spus: ‘Giovanni, mai avem bani un an. Vom vinde, va fi criză, vom vedea ce se va întâmpla’. Să nu uităm că la CFR a existat riscul falimentului după ieșirea din insolvență”, a spus Becali, la Pro X.
Legat de parcursul CFR-ului în Europa League, fostul impresar a declarat: „Orice se poate întâmpla, pot ajunge în sferturi, în semifinale. E exact ca în anul în care Steaua și Rapid au ajuns în sferturi”.