Istvan Kovacs și Marius Avram vor arbitra partide din Liga Europa

Arbitrii Istvan Kovacs și Marius Avram vor conduce la centru partide din manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, a anunțat, luni, site-ul oficial al UEFA.

Kovacs va arbitra partida FC Vaduz (Liechtenstein) – FC Thun (Elveția), scor 0-0 în tur, care se va disputa joi, de la ora 20.30.

Istvan Kovacs va fi ajutat de asistenții Sebastian Gheorghe și Ovidiu Artene, arbitru de rezervă fiind Andrei Chivulete.

Observator de arbitri va fi belgianul Marcel Vanelshocht, iar azerul Sarhan Hajiev va fi delegat UEFA.

Avram va conduce meciul Borussia Dortmund (Germania) – Wolfsberger AC (Austria), scor 1-0 în tur, care va avea loc joi, de la ora 21.30.

Marius Avram va fi ajutat de asistenții Miklos Nagy și Valentin Avram, arbitru de rezervă fiind Iulian Călin.

Observator de arbitri va fi belgianul Paul Allaerts, iar galezul Trefor Lloyd Hughes va fi delegat UEFA.

Mediafax

 

Publicat: 03 08. 2015, 15:43
Actualizat: 03 08. 2015, 15:44