După ce jurnaliștii italieni au preluat în ultimele două zile mai multe materiale din ProSport, arătându-se mirați de teama cu care privesc suporterii steliști deplasarea de miercurea viitoare de la Napoli, un site al suporterilor echipei din orașul de la poalele Vezuviului a publicat astăzi un material prin care încearcă să mai repare din percepția românilor despre urbea din Sudul Italiei.
Portalul pianetazzurro.it scrie de faptul că echipa antrenată de Walter Mazzari are în România parte de o simpatie puternică din partea unei părți a galeriei Universității Craiova, care ar fi înfrățită cu cea a napoletanilor.
„Nu toți românii urăsc Napoli. Există doar campanii rușinoase împotriva orașului nostru începute de oamenii din jurul clubului Steaua, dar mai presus de asta este prietenia cu suporterii Universității Craiova. Admirația fanilor români față de culoarea albastră datează din urmă cu câțiva ani, când un ultras al lui Napoli, Sergio Ercolano, a fost comemorat printr-un banner și la Craiova. Napoli este o a doua echipă pentru mulți craioveni, astfel că în peluza de pe stadionul Ion Oblemenco se pot vedea eșarfe și fulare cu însemnele lui Napoli. Oltenii spun de multe ori, cu mândrie, că se consideră napoletanii României, pentru că sunt, la fel ca și noi, singurii care se opun cu adevărat marilor forțe din campionatul lor, Steaua și Dinamo”, scrie sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER