Antrenorul lui Vitesse Arnhem, Leonid Slutsky (47 de ani), a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu Viitorul, din turul doi preliminar al Europa League, împotriva Viitorului. Rusul a rostit cuvinte mari despre clubul lui Gică Hagi și a recunoscut că are emoții.
Fostul selecționer al Rusiei a asemănat stilul de joc al Viitorului cu cel impus de Barcelona, care a dominat ani de zile fotbalul mondial: „Știu absolut totul despre Viitorul, știu că a jucat deja trei meciuri oficiale, că este un proiect special pentru Hagi, cu fotbaliști sclipitori, care joacă în stilul tiki-taka, la fel ca Barcelona, ceea ce este mai rar acum. Nu cred că diferența este atât de mare ca valoare a lotului în bani și, oricum, pe teren nu joacă banii. Și noi, precum Viitorul, ne dorim să ne calificăm, suntem un club important și avem obiective îndrăznețe. Viitorul e o echipă tânără, care joacă fotbal, așa că aștept cu nerăbdare jocul de mâine. Sper să fie multe goluri, dar pentru noi am o presimțire bună și îmi doresc să câștigăm fără să primim gol.”, a declarat Slutski, potrivit DigiSport.
Rusul a recunoscut că are trac înainte de primul meci oficial pe banca lui Vitesse: „Pentru mine, e primul meci oficial, voi fi nerăbdător, nervos, voi avea emoții. Am lucrat mult în perioada de pregătire, dar nu cred că trei săptămâni sunt de ajuns pentru a ne omogeniza lotul”, a mai spus Slutsky.
În cazul în care se va califica după dubla cu Vitesse, Viitorul va juca cu una dintre învinsa dublei PAOK-Baseil, formații care joacă în preliminariile Ligii Campionilor.
Viitorul-Vitesse, joi, de la 18:00, live blog pe ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER