Juan Antonio Pizzi: „A fost un meci fantastic, jucătorii mei au dat totul”

Tehnicianul Juan Antonio Pizzi a declarat, joi seară, că jucătorii săi s-au sacrificat și au dat totul într-un meci fantastic făcut de Valencia cu FC Basel, scor 5-0, după prelungiri, care a dus la calificarea echipei spaniole în semifinalele Ligii Europa, informează As.

„Ne-am sacrificat. Chiar dacă am fi pierdut, fanii au văzut că am dat totul. Am fost mai buni și am făcut un meci fantastic”, a declarat Pizzi.

Atacantul Paco Alcacer, autorul a trei goluri, a dedicat victoria lui Oscar, un tânăr suporter decedat de curând: „Publicul a fost cu noi până la final și a fost minunat și în momentele mai dificile. Dedicăm această victorie lui Oscar, el a fost în inimile noastre”, a declarat Alcacer.

Echipa spaniolă FC Valencia s-a calificat în semifinalele Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 după prelungiri, formația elvețiană FC Basel, în manșa secundă a sferturilor de finală ale competiției.

În tur, Basel s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-0.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Paco Alcacer ’38, ’70, ‘113, Vargas ’42 și Bernat ‘118.

Mediafax

 

Publicat: 11 04. 2014, 10:37
Actualizat: 11 04. 2014, 10:38