Jucătorii greci nu și-au pierdut speranțele

Mijlocașul Pereira Leonardo a declarat, joi, că echipa AEK Atena nu a reușit să obțină măcar o remiză în meciul cu FC Vaslui, scor 1-2, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, însă va face totul pentru a câștiga în Grecia, informează presa elenă.

„A fost foarte greu, Vaslui e o echipă tare și a jucat foarte bine. E important că am marcat în deplasare. Nu am putut scoate măcar o remiză, dar vom face totul pentru a câștiga la Atena”, a afirmat Leonardo.

Atacantul Rafik Djebbour crede că în retur va fi mult mai ușor. „A fost primul nostru meci oficial și s-a văzut. Cred că în retur ne va fi mai ușor. Vom avea la Atena șansa de a obține calificarea, vom fi mai proaspeți, mai în formă și mai agresivi. Avem mari speranțe de calificare”, a spus Djebbour.

Echipa FC Vaslui a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formația AEK Atena, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa. Returul este programat pe 27 august, în Grecia.

MEDIAFAX

Publicat: 21 08. 2009, 00:46
Actualizat: 21 08. 2009, 00:48