Jucătorii lui Ujpest: „Meritam mai mult!”
După ce joi seară practic nu au mișcat în fața Stelei, jucătorii lui Ujpest, consideră că mai au șanse în retur și se dau viteji după razboi.
Mijlocașul bitranic Tony Stokes consideră că Steaua nu a fost cu mult peste echipa sa și spune că, trei sferturi din meci, Ujpest s-a luptat de la egal la egal cu Steaua.
"Trei sferturi din meci am stat aproape de ei, nu i-am lăsat să se desfășoare, am ținut situația sub control. Din păcate, am jucat cu prea mult respect față de ei, ne-am temut prea mult. Mai avem ceva șanse, dar ne va fi extrem de greu. Experiența Stelei a făcut diferența”, a declarat Stokes.
Korcsmar Zsolt, eliminat în minutul 53, a confirmat faptul că prima grijă a celor de Ujpest a fost să nu primească gol. Fundașul maghiar se declară nemulțumit de rezultat spunând că golurile puteau fi evitate, iar echipa sa merita un rezultat mai bun. Golul rapid, în meciul retur, e singura soluție de redresare a calificării, afirmă cel nu va juca va juca în partida din Ungaria.
”Nu i-am lăsat să-și facă jocul așa cum doreau, și-au dat seama că nu e floare la ureche, cum credeau. Din păcate, la începutul reprizei secunde am luat un gol ce putea fi evitat, iar al doilea a decis meciul. Sunt dezamăgit de rezultat, meritam mai mult. Dacă marcăm repede în retur, avem o șansă”, a spus jucătorul maghiar.