Kare Ingebrigsten: „Să încheiem meciul de pe Arena Națională la egalitate ar fi un rezultat bun”

Tehnicianul formației Rosenborg, Kare Ingebrigsten, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că un rezultat de egalitate ar fi foarte bun pentru echipa sa în partida cu Steaua, de pe Arena Națională, din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa.

„Important pentru noi este fiecare meci. Ar fi foarte important să jucăm în grupele Europa League. Știu ce trebuie să știu despre Steaua, așa cum și ei știu despre noi. Steaua este o echipă bună, are jucători buni. Reprezintă un nivel superior și va fi un meci decisiv. Nu cred că vremea poate fi un avantaj pentru noi. E bine totuși că nu sunt 40 de grade, dar și la Trondheim erau 27 de grade, ceea ce e foarte mult pentru noi. Ne convine o asemenea vreme, poate chiar să și plouă. Cel mai important este că Rosenborg are 20 de meciuri oficiale și Steaua doar 7, așa cum la fel de important este că Rosenborg este într-o formă bună. Să încheiem meciul de pe Arena Națională la egalitate ar fi un rezultat bun, mai ales dacă vom înscrie”, a declarat Ingebrigsten.

Tehnicianul speră ca absența lui Varela să fie un avantaj pentru Rosenbog: „Sper ca absența lui Varela să fie un avantaj pentru noiu. E căpitanul echipei, un lider, dar până la urmă vorbim despre un joc de echipă. Absența lui nu va schimba modul nostru de a ne exprima pe teren. Totul depinde de jucători, Mirel Rădoi va putea merge la vestiar, va putea vorbi cu jucătorii. Îl cunosc pe Rădoi de când era jucător, a fost foarte bun, bine că nu va juca mâine. Cum e ca antrenor nu știu, știu doar că ne așteaptă un meci foarte dificil”.

Meciul Steaua – Rosenborg se va disputa joi, de la ora 21.00, pe Arena Națională, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa.

 

Publicat: 19 08. 2015, 20:34
Actualizat: 19 08. 2015, 20:35