„La echipă e o atmosferă bună!** Încă avem șanse la calificare!
Înaintea partidei cu Sturm Graz, din Europa League, atacantul
lui Dinamo, Florin Bratu, a declarat că echipa sa păstrează șanse
la calificarea în „primăvara europeană”, chiar dacă acestea sunt
extrem de reduse. Referitor la eventualele schimbări de pe banca
tehnică, Bratu a afirmat că în acest moment clubul din Ștefan cel
Mare are un antrenor și nu este corect să se aducă în discuție
venirea unui alt tehnician.
„Suntem conștienți de importanța celor trei puncte, încă
avem șanse la calificare, chiar dacă sunt foarte mici. La echipă e
o atmosferă bună, Dinamo are antrenor și nu e corect să se
vorbească despre aducerea unui alt tehnician. Sperăm să mergem mai
departe cu domnul Țălnar. Tot timpul am avut atacanți de valoare și
așa va fi și de acum încolo”, a declarat Florin Bratu
într-o conferință de presă.
Marius Alexe a afirmat că Dinamo trebuie să învingă în ultimele
două partide rămase de disputat în grupa F a Europa League pentru a
mai putea spera la calificare și și-a exprimat regretul pentru că
nu-și poate ajuta formația în partida cu Sturm Graz.
„O să fie un meci greu mâine seară, cu o echipă care și în
tur ne-a pus probleme. Trebuie să îi învingem, iar după aceea să
mergem și la Atena, să încercăm o victorie. Îmi pare foarte rău că
nu pot evolua, mi-aș fi dorit foarte mult să joc, dar nu doar
pentru faptul că e un meci de Europa League”, a declarat
Marius Alexe.
Referitor la lupta pentru campionat, tânărul fotbalist al lui
Dinamo afirmă că între echipele fruntașe și restul plutonului se va
crea o prăpastie mai mare în retur și speră că echipa „roș-albă” să
se afle pe primele poziții.
„Sunt 7-8 echipe cu șanse, dar din retur o să se creeze
o diferență mai mare între acestea. Sper ca Dinamo să fie în
față”, a încheiat Alexe.
Partida Dinamo – Sturm Graz se va disputa joi, cu începere de la
ora 22:00 și va fi transmisă în direct de ProTV.