Lăcătuș joacă meciul cu Liverpool și postul pe o singură carte! Vezi primul 11 cu englezii!

Lovit la gleznă în partida cu Gaz Metan Mediaș, Bănel Nicoliță a
avut nevoie de o pauză de două săptămâni pentru a se recupera. A
ratat meciul de la Târgu Mureș (1‑0) și derby-ul cu CFR Cluj (2-2),
însă va fi pe teren din primul minut mâine, în partida din Europa
League, cu Liverpool. Cel puțin așa a reieșit din dispozițiile
„Fiarei” de la antrenamentul de aseară.

Marius Lăcătuș tratează cu maximă seriozitate disputa de
mâine-seară. Un succes ar liniști apele în Ghencea și l-ar calma și
pe patronul Becali: „Asta e singura mea bucurie acum,
Europa League!”
. Și cum Lăcătuș vrea să-i facă pe plac
latifundiarului, dar și să-și asigure postul până la vară –
victoria reconfirmându-l în funcție – , pe teren va fi trimisă cea
mai bună garnitură de start.

La ședința de pregătire de aseară, „Fiara” a creionat un prim
„11” cu care ar dori să înceapă mâine. Astfel, Tătărușanu este
bătut în cuie, iar Bonfim, Gardoș, Geraldo și Latovlevici vor
alcătui linia defensivă. Ricardo și Bicfalvi vor alcătui cuplul de
mijlocași centrali, iar în flancul stâng va fi aruncat căpitanul
Tănase. Semnul se întrebare se pune în dreptul mijlocașului
dreapta, acolo unde și Bănel Nicoliță, și Szekely vin după
accidentări.

„80%
șanse pentru Bănel!”

Primul s-a accidentat în disputa cu medieșenii, iar al doilea în
partida din Cupa României, cu Rapid, ambii având același punct
slab: glezna. Șansele mai mari le are Bănel Nicoliță, care a intrat
în programul echipei cu câteva zile înaintea lui Szekely.
„Bănel are 80% șanse să fie titular, aici e singurul semn
de întrebare pe care îl are acum Lăcătuș. Nu vor fi schimbări
majore, pentru că nici nu avem cu cine, mulți jucători nu au drept
de joc. Kapetanos e încă suspendat, Apostol a plecat, iar
fotbaliștii de la Urziceni nu au drept de joc”
, au
dezvăluit surse din cadrul clubului. În atac, Bogdan Stancu va
trebui să-l ajute pe Surdu, care va direcționat pe postul de vârf
împins.

5
partide a bifat mijlocașul din Făurei în Europa
League sub culorile roș‑albastre în acest sezon

Apare și berea
Steaua!

Săptămâna trecută, roș-albaștrii anunțau cu mare fast că Steaua
este prima echipă din România care are propria băutură răcoritoare,
Cola Steaua. Astăzi, clubul din Ghencea pregătește o nouă surpriză.
Departamentul de marketing al roș-albaștrilor va lansa berea
Steaua, prima inițiativă de acest gen din România. Aceasta va fi
prezentată într-o conferință de presă la care vor fi prezenți doi
jucători și mai mulți oficiali.

Publicat: 01 12. 2010, 02:07
Actualizat: 01 12. 2010, 02:08